În seria asta de articole am vorbit până acum pe scurt despre elemente generale. Trec acum la detalierea perioadelor alese și prima dintre ele este antebelicul. Păstrez modul simplu și generalist de prezentare. Este un articol pe net și nu ar trebui să avem mari pretenții, nici voi și nici eu. Să ne relaxăm…
Bun, suntem în perioada antebelică și planul aferent are câteva detalii în plus față de ce am arătat până acum:
Am avut nevoie de câteva puncte cunoscute: planul de fundal este cel din 1911, deci nu acoperă chiar finalul perioadei, dar este cel mai detaliat din acele vremuri. Limita administrativă este cea păstrată până în 1926. Zonele modificate au fost comparate cu planul Bucureşti de la 1846-1852 al maiorului Borroczyn. Din nou, este cel mai simplu mod de a vedea cât s-a construit în această perioadă. Și cred că mijlocul secolului 19 este un bun punct de start pentru perioada aleasă.
Avem 60-70 de ani de transformare a orașului. Ce sunt culorile de pe plan? Albastru sunt bulevarde, străzi principale (modificate, dezvoltate); maro reprezintă industria și infrastructură feroviară, verde sunt parcurile și grădinile publice și galben zona mixtă (locuire cu intervenții până în Primul Război Mondial). Astea sunt zone mari, ce am ales să evidențiez. Dar mai important este ce nu se vede…
Pornim de la mijlocul secolului 19 aproape de la zero. Pentru o dezvoltare modernă ai nevoie de legi, de administrație, de sisteme și de specialiști. Aproape totul se crează de la zero… se importă și se adaptează la spațiul românesc. Cum s-a putut și cât au putut. Trebuie să realizezi practic ce nu s-a mai făcut în zona asta niciodată. De unde iei oameni care să lucreze în administrație? Ingineri pentru infrastructură? Cine e aici în stare să facă o strategie de dezvoltare? Politicienii sunt pregătiți pentru decizii? Care este baza din care recrutezi personal în fiecare domeniu nou? Ai școli pentru astea? Nu e de mirare că lucrurile au mers încet, prost și inconsecvent.
Asta e perioada în care se pun bazele și abia către sfârșitul epocii avem și oameni ceva mai profesioniști, legi și instituții, școli și o vagă experiență. Proiectele majore au însemnat în primul rând realizarea unei infrastructuri de bază, de la cea stradală la rețele, de la transport public la reglementări de construire, de la instituții la specialiști în diferite domenii de interes public. Și la asta adăugăm mentalitatea locală, element care nu are cum să nu influențeze decisiv dezvoltarea. Dovadă că unele probleme se repetă obsesiv în fiecare perioadă de transformare a Bucureștiului. Chiar și astăzi…
Să ne uităm un pic mai în detaliu la ce s-a realizat. În general zonele noi sunt plasate în sud, vest și către nord. Centrul și estul sunt rezervate majoritar pentru locuire. În primul rând se dezvoltă infrastructura feroviară (gări, cale ferată) și asta aduce schimbări radicale: zone industriale, conectivitate cu restul teritoriului – predominant zona Filaret în sud, vestul cu investiții industrialo-militare, nord-vest cu Gara de nord și zona Regiei și nord-est cu Gara Obor, fabrici de cărămidă pe actualul inel central sau zona Morii Assan. Infractura stradală este nouă (bulevarde, străzi) sau cea veche transformată (lărgiri, îndreptări) aproximativ în tot orașul. Pe lângă acestea se dezvoltă și alte instituții publice (birouri, sedii administrative, spitale etc), dar și parcelări (la un nivel extrem de redus față de nevoi).
Zona galbenă, zona mixtă păstrează încă mult din caracterul inițial. Investițiile preponderente sunt private (locuire în general) și am ales să o numesc așa tocmai pentru că este o mixtitate între nou și vechi. De remarcat (sigur, nu pe planul acesta) locuirea este în general individuală. Aici ar fi de fapt multe nuanțe. Cine își permite o locuință? Proprietate sau chirie? O locuință vagon cu camere separate și închiriate individual pentru câte o familie este locuire colectivă? O casă cu grădină este și un element de propagandă… un motiv utilizat pentru a construi doar într-un fel mai tradițional, tradițional cum decide o elită. Este absolut evident că proiecte de locuințe sociale au fost extrem de puține, abia după 1900 începe să miște ceva. Și aceste tipuri de proiecte au fost deturnate de la scopul inițial…
Ultimele sunt zonele verzi, parcuri și grădini publice, o revoluție pentru București. Cișmigiu (extins), Carol I sau Botanica sunt cele mai mari… Cine are timp să se plimbe în parc? Cine poate ajunge la unul dintre puținele parcuri? Care era mentalitatea față de spațiul public? Ce s-ar fi întâmplat dacă numeroși medici nu ar fi pus presiune pe elementul politic pentru rezolvarea unor probleme grave? Sau cât a influențat sistemul electoral tocmai accederea în funcții de decizie a unor oameni nepregătiți, dar făcând parte din clasa potrivită?
Repet, scopul principal este să ne punem întrebări și să înțelegem contextul. Sunt prea multe elemente pentru un articol pe blog. Sper că pe unele o să le discut și în alte postări sau cu alte ocazii. Gândiți-vă la câte elemente s-au mai păstrat în oraș din secolul 18 sau prima jumătate a secolului 19. Biserici, în special, dar și acelea cu transformări substanțiale.
Urmează interbelicul 🙂
Articole din serie
