Trebuie să recunosc că domnul Dobrescu mi-a făcut anul acesta o mică surpriză plăcută. După ce nu am auzit nimic de domnia sa toată vara, iată că a reuşit să îmi trimită un scurt text şi destule imagini din ultima sa vacanţă. Ca de fiecare dată domnia sa are libertate totală în a-şi alege subiectele despre care vrea să ne prezinte informaţii.
De data aceasta domnul Dobrescu a ţinut minte că mi-a plăcut foarte mult cartea Cândva la Băneasa a domnului Alexandru Grigorescu şi m-a surprins cu următorul mesaj:
„Salut toţi cititorii acestui site şi îmi cer scuze de întârzierea cu care vă trimit veşti din minunatele vacanţe oferite de fiul meu. Anul acesta am fost trimis în vacanţă din nou în Polonia şi probabil că unii îşi mai amintesc de excursia de la Gdansk. Ei bine, Varşovia a fost punctul în care mi-am petrecut concediul meu de pensionar şi am vrut să vă aduc tuturor o mică descriere a unui extrem de interesant loc al capitalei poloneze.
Sigur că există multe de văzut în Varşovia şi poate la un moment dat o să vă spun mai multe despre aceasta, dar azi vreau să vă introduc în universul curselor de cai. Evident Varşovia încă mai are un hipodrom şi pare că această tradiţie nu va dispare prea curând.
Hipodromul varşovian se numeşte Tor Służewiec, pare greu de pronunţat, dar limba aceasta oferă multe alte încercări mult mai dificile. Hipodromul este un imens parc verde în sudul oraşului şi cred că merită vizitat de orice turist, mai cu seamă de cei ca mine care au văzut doar în copilărie aşa ceva. Nu vă ascund faptul că nu m-am simţit niciodată atras de acestea, de acest fenomen. Copil fiind am fost dus la curse în Bucureşti, dar nu s- a lipit de mine acest microb, iar istoria a şters brutal şi posibilitatea de a mai face astfel de încercări în oraşul meu.
Să las deoparte amintirile vagi şi înceţoşate şi să vă spun mai multe despre hipodrom, ce am văzut şi cum am petrecut o zi interesantă la curse.
Tor Służewiec organizează în principal curse de galop. Am înţeles că am ratat la mustaţă şi o cursă cu obstacole, dar de trap nu am auzit nimic. Vă spun că nu am deloc cunoştinţe în domeniu, aşa că trebuie să priviţi totul prin ochii mei de virgin în ale turfului. Să mă ierte profesioniştii şi chiar şi amatorii dacă nu voi intra în detalii de specialitate.
Am intrat în incinta hipodromului după ce am cumpărat bilet, de data aceasta în zona populară, mai mare, dar un pic îndepărtată de linia de finiş. Clădirea principală îmi pare că datează din perioada anilor 30, într-o stare decentă. Cineva mi-a povestit că există planuri de refacere şi extindere. Probabil că acolo se întâlnesc proprietarii, împătimiţii şi cei care vor să vadă în condiţii mai bune cursele.
Eu am fost invitat de familie în zona popurală, acolo unde erau destui vizitatori, la fel de cunoscători ca mine. Spectatorii erau cu întreaga familie, veniţi la o mică ieşire din oraş. Sigur că puteai să admiri caii înainte de cursă, prezentarea fiind într-un spaţiu comun. Am văzut şi destui pensionari de vârsta mea, veniţi cu nepoţii, poate pentru ale insufla această pasiune. Puteai ajunge chiar lângă iarba pe care se desfăşura cursa, iar ceva mai în spate existau şi gradene. Îmi închipui că acelea sunt pline la marile derbyuri.
Soare, cer senin şi multă iarbă. O zi excelentă în care am încercat din nou un cârnat tradiţional polonez, m-am plimbat printre pariori, am admirat caii şi am încercat chiar să înţeleg cum se pariază. Grea limba aceasta, dar mă pot mândri că norocul începătorului mi-a surâs şi am reuşit să aleg un învingător. Sigur, am cumpărat un program, m-am uitat la istoria cailor şi i-am admirat la prezentare şi norocul a fost de partea mea.
Nu vă pot ascunde că în acestă atmosferă liniştită, întreruptă ocazional de crainicul ce prezenta caii şi jockey, încurajările frenetice ale spectatorilor, într-un moment în care familia mi-a dat o pauză, am rămas să admir armăsarii şi iepele. Cred că am şi moţăit un pic, pierzând una dintre curse. Chiar cea în care am ales învingătorul.
Pe lângă atmosfera de suspans a cursei, unul dintre cele mai interesante momente este cel în care caii ulterior cu jockey fac parada de prezentare de dinaintea alergării. Lumea studia pe îndelete exemplarele care mie îmi păreau toate extraordinar de arătoase. Vă spun, aici am stat cel mai mult. Mă uitam ba la cabaline, ba la cei care păreau specialişti, pariori vechi. N-am reuşit să înţeleg mare lucru, dar am putut admira liniştit frumuseţea exemplarelor ce urmau să se întreacă pe diverse distanţe. Din catalogul de prezentare şi program am aflat unde şi pe ce distanţe alergaseră, ce premii au adus şi cât succes avuseseră în acest an şi în cel de dinainte.
Aşa am şi ales câştigătorul. Am încercat să las impresia de specialist. Probabil totul a fost pierdut când am aţipit pe bancă. Am ratat astfel şi bucuria cursei la care am câştigat. Am auzit unele strigăte de euforie ale familiei şi am avut bucuria ca fiul meu să filmeze chiar şi cursa mea victorioasă. L-am rugat să încerce să filmeze cu aparatul meu foto, poate în felul acesta vă voi putea arăta şi dumneavostră un pic din această atmosferă.
A fost una dintre zilele foarte frumoase din acestă vacanţă la Varşovia. Hipodromul şi atmosfera de acolo sunt un lucru care merită experimentat la orice vârstă. Redescoperind această lume îmi pare şi mai rău de cel de la Băneasa, de dispariţia stupidă a acestuia şi distrugerea completă a acestei lumi în Bucureşti.
M-aş bucura să cred că v-am adus o mică bucurie şi, poate, chiar un sfat util pentru a încerca să vizitaţi un astfel de loc în vacanţele dumneavoastră. Vă mulţumesc că m-aţi urmărit şi sper ca la un moment dat să am energia necesară pentru a vă povesti mai multe din vizita prin Varşovia.
Al dumneavoastră,
D. Dobrescu”
