Oraşul vorbeşte 2

Am promis în 2011 că voi vorbi ceva mai detaliat despre PIDU în momentul în care se va întâmpla ceva practic. Şi uite că s-a întâmplat, ceva practic (în afară de aprobarea PIDU) este că tocmai s-au votat ceva PUZ-uri. S-au votat din a doua încercare. Acum o lună nu erau bune. Acum au fost…

Bun, pentru că sunt mai multe de zis şi nu am terminat de recitit tot proiectul, o să încep de săptămâna viitoare o serie scurtă de articole în care să-mi dau cu părearea. Până atunci nu pot să nu observ reacţiile. Domne, oraşul vorbeşte…

Discuţiile, dialogul, dezbaterea sunt importante, chiar dacă un pic cam tardive pentru aceste PUZ-uri. Dar se discută. Oamenii are păreri. Şi exact asta sunt, păreri, în multe cazuri probabil că nu s-a citit tot documentul, dar toţi au soluţii. PIDU aprobat îl găseşti aici. Lectură plăcută…

Şi acum, păreri: se taie copaci, se taie prea mulţi copaci, pietonal nu e bun, parcări nu e bine, trafic blocat greşit, nu se plantează destui copaci, de ce costă atât de mult, nu avem nevoie acum de asta, e frig afară, pe strada cutare e gunoi de la o casă părăsită, nu e cu concurs, e ORIBIL, prea mult dalaj, e cu şpăgarii de la primărie, de ce nu se face un spital, nu avem nevoie de biciclişti, Calea Victoriei e o greşeală cu pista de biciclişti, câte maşini intră într-o parcare, câte parcări intră în Bucureşti, oraşul se schimbă, un oraş pentru oameni, prima şansă pe care o are Bucureştiul, monopol pe proiecte, de ce doar ei?, pe când investiţii în transport public?, de ce nu se termină pasajele, rebranşare a comunităţii la resursa de spaţiu public, sperăm ca în timp, toată Dâmboviţa să fie amenajată prin diverse proiecte…

Şi alte păreri: un drum complex, spaţiile create de sistematizarea urbană a zonei în anii ’80 sunt decorul potrivit pentru expoziţii, „Centrul Civic” al lui Ceauşescu, reînviat de aleşii generali, răspunsul la aceste așteptări ale bucureștenilor, accesarea a peste 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, la Hala Traian nu se face nimic, păzea…că vine modernizarea, şi extinderea mai rapidă a metroului, oraşul ăsta începe să renască, o idee bună, prost aplicată…

Şi tot aşa, lucrurile continuă. Multe dintre părerile de mai sus sunt luate cu copy/paste din diferite locuri de pe net. Fiecare are dreptul la păreri, dar, pentru o mai uşoară supravieţuire în mediul urban numit Bucureşti, fiecare are şi dreptul de a se informa (iar statul are obligaţia de a informa şi supune dezbaterii publice).

Din fericire oraşul vorbeşte despre asta. Bucureştiul pare din ce în ce mai interesat de ce i se întâmplă. Ne trezim încetişor, ne dăm jos din pat şi deschidem ochii. Părerea mea se va adăuga la această listă de săptămâna viitoare…

3 comentarii la „Oraşul vorbeşte 2”

  1. Lucrurile sunt confuze deci. Primarul interimar vorbise de aducerea PIDU spre aprobare in CGMB ceea ce a si facut … „Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) – proiect major pentru dezvoltarea si modernizarea zonei centrale a Capitalei – a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), fiind reintrodus pe ordinea de zi la propunerea primarului general Razvan Sava. ” luate de la:http://www.agendaconstructiilor.ro/files/info-santiere/cgmb-a-aprobat-implementarea-celor-62-de-proiecte-propuse-prin-pidu.html

    N-am avut rabdare sa caut pe ce cadru legislativ se fundamenteaza aceste PIDU (ceva care sa spuna ca e obligatoriu, ca are un format cadru etc), ca-i la Bucuresti, la Slatina, Pitesti sau pe unde s-au mai facut ele si cum se coreleaza cu legislatia de urbanism.

    Răspunde

Lasă un comentariu