Din Bucureşti – Străzi deschise

Suntem în al treilea an de Străzi deschise și tot nu m-am prins exact ce vrea exact proiectul. A început (cu totul surprinzător) pe vremea Duamnei, a continuat pe vremea domnului Dan. Nu e doar pe Calea Victoriei, s-a mutat sau desfășurat și prin alte zone. Anul ăsta văd că a reușit să ajungă în cartiere mai dense, Drumul Taberei (unde a părut de succes) sau Bucureștii noi.

Deocamdată văd doar că se închide traficul auto în câteva zone. O pietonalizare temporară. Pentru un eveniment, pentru un șotron, pentru un artist. Nu e rău, dar nici de ajuns după 3 ani. E al treilea an și credeam că se dezvoltă în altceva. Nu doar un fel de festival.

Arcen zice că:

În prima sa ediție, Străzi Deschise a propus punerea la dispoziție a unui spațiu exterior mai larg și sigur pentru socializare, sport, relaxare, fiind o primă adaptare, reversibilă și implementată cu resurse minime, a orașului la situația pandemică

Baza zice că:

Ne-am alăturat demersului lor în 2021, întrucât considerăm că proiectul de pietonizare* temporară a străzilor centrale bucureștene are potențialul de a deveni un instrument de planificare strategică pentru oraș, de a fi un pilot pentru politicile publice, precum și o punte de comunicare directă între comunitate, comercianți, instituții culturale, investitori și administrație, cu privire la spațiul public al străzii.

Și Arcub zice ceva, după ce a băgat proiectul la categoria ”festival”:

Conceput ca un experiment urban în context pandemic, „Străzi deschise” are ca scop reconectarea afectivă a bucureştenilor cu oraşul în care locuiesc şi redescoperirea plăcerii de a-şi petrece timpul în spaţiul public.

Programul ediţiei include activităţi culturale (concerte, proiecte participative, performance-uri de dans contemporan, intervenţii artistice, spectacole de teatru), activităţi sportive şi educaţionale pregătite de mai multe instituţii ale oraşului.

O să mai vorbim despre proiect. De urmărit ce vor face primarii de sectoare, reacția riveranilor, ce fac proprietarii de spații publice/private din zone, corelarea cu strategii existente… Sper doar să nu aibă același succes monstru ca Street Delivery. Și acolo scopul inițial era tot pietonalizare și iubirea de oraș…


Ceva de citit despre subiect:


Din Bucureşti este o serie de articole prin care vă recomand texte, evenimente sau locuri de văzut, descoperit sau citit din/despre Bucureşti. Subiectele alese vor fi din arhitectură, urbanism, dezvoltare urbană, istorie ş.a. Recomandările trebuie tratate ca simple sugestii, voi stabilind utilitatea acestora.

Lasă un comentariu