Putem privi oraşul doar prin elementele lui fizice? Nu am putea identifica spaţiile sale prin sentimentele trăite, prin amintiri şi experienţe? Parcul copilăriei mele în cartierul socialist a fost IOR-ul. A fost locul în care am jucat fotbal, am mers la „agățat”, m-am plimbat cu barca, am mers pe lacul înghețat sau m-am dat cu sania. În parc am văzut vaci păscând, am întâlnit un țigan care ne-a cântat „Smoke on the water la chitară” și, tot în IOR, m-am dat în leagăne stricate de ani de zile. Fiecare are un parc al lui bine definit și doar numele poate să fie diferit.
Bucureştiul l-am trăit şi îl strâng în memorie. Era mai frumos atunci? Nu ştiu, dar este frumos acum şi pentru că am amintirile, pentru că am un spaţiu fizic unde le pot localiza. Este un loc al meu, al tău cu altă amintire, al altuia cu alte sentimente. Fiecare are cel puţin un colţ al lui, un colţ din oraşul la care merită să te gândeşti. În fiecare colţ s-au strâns sentimentele locuitorilor. Cum arată aceleaşi colţuri, prin sentimentele diferite?
Colţuri de Bucureşti este un proiect cultural care îşi propune să scoată la lumină afectivităţile bucureştenilor pentru locurile care definesc peisajul urban şi care au ajuns să alcătuiască fondul intim al oraşului, „chipul” lui mai profund. Obiectivul proiectului Colţuri de Bucureşti constă în determinarea spectatorilor să conştientizeze imensul fond afectiv asociat unor locuri şi înnoirea percepţiei asupra spaţiului public bucureştean, o necesară „primenire” a privirii asupra locurilor emblematice.
Colțuri de București este un proiect al lui Vlad Trandafir, regizor și scenarist, un proiect pe care am ales să-l susţinem. În acest parteneriat am decis să promovăm colţurile povestite prin articole publicate la sfârşitul săptămânii în categoria specială Colţuri de Bucureşti. În acest fel ne alăturăm promovării ideii că Bucureştiul este un oraş special şi prin amintirile şi sentimentele pe care le trăim aici.