Astăzi vă recomand cartea Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență a domnului Adrian Majuru. Cartea aceasta este una dintre cele care ne prezintă o realitate istorică nu foarte gustată de mulți. Pe fondul unei stupide melancolii față de un trecut pe care nu ne obosim să-l aflăm a apărut acestă lucrare (imaginea de mai jos este realizată de Radu).
Bucureștii mahalalelor nu au o localizare anume, mahalaua este doar un termen pentru a descrie diferite fenomene ce ajung chiar în elita centrului. În carte sunt descrise cu date, statistici și chiar cu ajutorul imaginilor acele locuri care au fost sau mai sunt și astăzi mahalale. Colțea, Dămăroaia și Calicilor sunt doar trei exemple de mahala care s-au transformat constant, nu neapărat în mai bine. Unele astfel de zone au căpătat deja un statut invidiat de mulți.
Domnul Majuru vorbește și despre experimentele zonelor centrale, așa cum denumește diferitele încercări istorice de schimbare a orașului. Este adusă în discuție și influența străinilor, a celor care au dezvoltat orașul acesta, fie că erau români sau de altă naționalitate. Cifrele ne arată exact cine, cât și cum a lucrat pentru expansiune bucureșteană. Din fericire sunt prezentate și imagini din diferite perioade, în special din cea interbelică, imagini la o calitate bună. Aceste imagini ne arată același București descris în text, obiceiuri prea puțin moderne sau acceptabile în urban.
Citind cartea am trăit senzația că domnul Majuru este nervos, că pe alocuri urlă de indignare sau supărare. Poate a fost doar o impresie, dar cartea merită oricum citită. Măcar ca să domolim „exaltarea la pitorescul vechiului oraș care ne-a fost inculcată de-a lungul deceniilor de albume mai mult sau mai puțin sepia, dulceagă până la îngrețoșare”.
Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, autor Adrian Majuru, editată de Compania, Bucureşti, 2003, ISBN 973-8119-78-2
e adevarat ca se simt uneori note subiective in text, nu le-am simtit insa niciodata ca fiind agresive – dl majuru are mereu un discurs de o eleganta deasupra oricaror asperitati sau vulgaritati. cartea e foarte interesanta, ca orice carte semnata de dl majuru :).
nu consider că e anormal să fie notele subiective, chiar aş dori să fie cât mai multe şi cât mai justificate… am avut doar impresia că textul a fost „gândit” într-o perioadă în care nu se vedea nicio luminiţă la capătul tunelului, un pic prea mult pesimism, poate 🙂