Un bulevard ratat

Primăria Bucureştiului a reuşit să finalizeze primul tronson al diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus. Lucrarea nu este încă complet terminată, dar restul sunt detalii pe care le vor face în timp, aşa cum se întâmplă la fiecare lucrare publică din România. Cert este că a fost deschisă pentru circulaţia populaţiei o lucrare făcută de primărie cu încălcarea legilor în vigoare. Legi pe care este obligată să le aplice, dar pe care nu le respectă. Nu cred că este pentru nimeni o surpriză acest fapt.

Despre acesastă operaţiune am scris cîteva articole în timp, încă de la începuturile expropierii şi vă sugerez să vedeţi opinia mea începând cu primul articol, articol din anul 2010 din care aveţi link-uri către restul seriei. Acum aş vrea să discut despre tipul acesta de intervenţie într-un ţesut tradiţional al Bucureştiului şi modul în care primăria  şi proiectanţii au ales să dezvolte, să amenajeze şi să îmbunătăţească spaţiul public. Nu vreau să discut despre trafic, transport public, demolări sau Piaţa Matache. Vreau să găsesc viziunea din spatele intervenţiei, să văd strategia acestei operaţiuni, pornind de la modul în care se prezintă astăzi bulevardul. Ce fel de spaţiu public a rezultat din lucrarea primăriei?

Acum bulevardul (acest prim tronson format din mai multe străzi) este doar o bandă de asfalt cu intersecţii, semafoare, trotuare şi marcaje. Nu e foarte drept, rezultat al lărgirii simpliste, dar asta nu mai este demult ceva urmărit prin proiectare (nici nu este ceva greşit). Această circulaţie ar fi arătat în acelaşi fel şi în câmp. Poate că în câmp nu ar fi fost şi linia de tramvai, dar nu e exclus. Deocamdată nu este nimic şi din toate planurile şi studiile prezentate public nici nu va fi mai mult. Intervenţia urbană este doar rezultatul unei lărgiri a unor străzi. Atât şi nimic mai mult.

De ce este acesta un bilevard ratat? Încă de la început şi până la realizare a fost gândit doar ca un culoar de tranzit, un spaţiu pe care trebuie să-l parcurgi rapid, cât mai rapid, către punctele de interes. Atunci înseamnă că măcar există puncte de interes la capetele tronsonului? Unul este Piaţa Victoriei şi acesta nu are nicinu proiect de sistematizare, de refacere şi modernizare. Celălalt capăt este reprezentat de Dâmboviţa, dar aici nu este decât o simplă continuare către tronsonul 2, prelungire care nu are nici ea o finalizare de interes. În cel mai bun caz va fi un nod de circulaţie. Ca o simplă comparaţie gândiţi-vă la axa est-vest a Bucureştiului şi capetele acesteia. Până şi demolatorul Victoria Socialismului are un final, casa din deal.

Dacă nu e vorba de o arteră care să mă ghideze către un spaţiu urban final (sau intemediar important) însemnă că ne-am putea aştepta în secolul 21 la un proiect care să propună obiective, spaţii sau obiecte pe traseul său. Eu am aşteptat să văd dezvolatea unor pieţe, piaţete şi spaţii urbane contemporane care să prezinte un interes la nivelul oraşului sau local. Nici din acest punct de vedere nu avem nicio propunere sau realizare. PUZ-urile administraţiei (făcute ulterior începerii demolărilor) şi cele ale investitorilor privaţi care detaliază modul în care se va construi nu fac parte dintr-o strategie generală. Ca în orice caz bucureştean totul se rezumă la construirea independentă pe fiecare parcelă, cu avantajarea spaţiului privat în detrimentul celui public. O să îmi spuneţi că primăria nu poate interveni pe parcelele private. Greşit!

Administraţia are posibilitatea să reglementeze şi aceste intervenţii ulterioare ale privaţilor. În acest caz un PUZ pe întregul tronson putea impune modul de dezvoltare. Şansa aceasta nu a fost fructificată deloc. Însă şi ulterior se mai poate face ceva, sau se putea pentru PUZ-urile private. Se putea negocia cu investitorii privaţi, se puteau discuta şi aproba proiecte care să dezvolte şi spaţiul public urban. Chiar investitorii puteau avea avantaje negociate cu primăria în cazul în care se purtau aceste discuţii. Este evident că un spaţiu public de calitate poate aduce avantaje financiare serioase oricărei investiţii private din zonă. Puem face din nou o simplă comparaţie cu bulevarde din Bucureşti, axa est-vest cu toate pieţele sale fiind, poate, cel mai bun exemplu.

Când nu eşti interesat de dezvoltare urbană reală şi contemporană, când proiectanţii nu sunt în stare să realizeze ceva practic de calitate şi când investitorii privaţi nu au încă educaţia necesară pentru asta rezultă lucrări simpliste, banale şi distructive, lucrări publice care vor aduce în timp mult mai multe probleme la nivelul Bucureştiului. Îmi păstrez concluziile din ianuarie 2011, primul tronson al diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus este doar un exemplu la scară mai mare a modului cum vedem Bucureştiul şi ce înţelegem astăzi prin urbanism.