București. Amintiri și plimbări

Am citit acum ceva vreme o carte care merită recomandată. Este vorba de București. Amintiri și plimbări scrisă de Catherine Durandin. Autoarea este o doamnă de origine franceză, specialist care cunoaște foarte bine istoria și evoluția românilor și a României. Asta ca să mă exprim simplu, informații puteți găsi fără un efort prea mare. Cartea pe care v-o recomand este în fapt o analiză a Bucureștiului în perioade de timp bine definite.

Catherine Durandin ne prezintă Bucreștiul atât din punct de vedere al experienței sale personale, căpătate în urma mai multor vizite, cât și din perspectivă istorică și socială (imaginea de mai sus este realizată de Radu). Descrierea orașului și a evoluției sale este realizată invers cronologic, punctul de pornire fiind Bucureștiul sfârșitului de deceniu 90 și poate chiar început de ani 2000. Cartea fiind împărțită în trei mari capitole, primul, cel încă actual este denumit „Șocul prezentului”. Urmărind povestea putem totuși remarca evoluția orașului, schimbările ce au avut loc într-o perioadă foarte scurtă.

Al doilea capitol „Bucureștiul comunist” conține mai multe informații istorice, fiind fericit completat cu detalii din viața curentă a orașului. Subcapitolele surprind destul de concis fiecare perioadă importantă a acestei epoci. Ultimul capitol „Un pic de istorie, capitala României mari” este reprezentat de analiza extrem de corectă a perioadei interbelice. Chiar dacă nu este un text lung, Catherine Durandin a reușit să descrie exact atât atmosfera bucureșteană, dar mai ales atitudinea bucureșteanului în fața schimbărilor dramatice. Un alt punct forte este cel al stilului în care scrie autoarea, stil plăcut și direct care face cartea ușor de citit.

București. Amintiri și plimbări, autor Catherine Durandin, trad.: Horia Mihail Vasilescu, îngrij. ed.: Magda Cârneci, editată de Paralela 45, Pitești, 2004, ISBN 973-697-058-2

Un comentariu la „București. Amintiri și plimbări”

Lasă un comentariu