Protestul prin cartier

Cum am spus, nu mă interesează să pornesc o discuţie pe tema intuită pe acest blog. Nu e cazul, dar vreau să aduc în discuţie ce mi se pare mie destul de interesant. Protestul împotriva proiectului RMGC, dar şi cel al bicicliştilor au adus o încercare de a implica şi periferia. Puteţi să-i spuneţi mahala, cartier, periferie sau cum doriţi, cert este că se încearcă o descentralizare în ce priveşte locul de protest.

Idea mi se pare foarte bună şi o privesc din punct de vedere al celui care este direct interesat de dezvoltarea întregului oraş. Aceste marşuri, deci automat un protest activ şi mobil, încearcă să mute punctul de interes din zona centrală către acele arii ale oraşului care nu au parte  prea des de evenimente. Eu privesc asta ca pe o şansă acordată mahalelei, o şansă de dezvoltare a cartierului dormitor.

Fără voia ta eşti implicat în acest protest. Fără voia ta este un pic greşit spus. În momentul în care ai ales să locuieşti într-un oraş ţi-ai asumat în mod direct toate acţiunile care te pot afecta şi implica. Un oraş cu o comunitate dinamică îţi va „propune” zilnic diferite evenimente, iar asta înseamnă o dinamică sănătoasă în crearea unei comunităţi. Pur şi simplu nu vei putea rămâne indiferent, fie că este vorba de un eveniment pozitiv sau negativ. Este momentul să realizăm că nu mai trăim în perioada comunistă sau cea a începutului de ani 90 în care se vehicula sloganul cu „linişte şi pace”.

În acelaşi timp există şi printre manifestanţi persoane care descoperă zonei noi ale Bucureştiului. Ştiu sigur că există destui care nu au fost niciodată în Titan (au şansa în acest weekend să o facă), Berceni sau Timpuri noi. Poate că e o idee naivă şi în mod sigur secundară cauzei protestelor, dar este un mod prin care se pot crea legături în cadrul oraşului.

Şi, ca să pot fi acuzat şi mai mult de naivitate, aş fi vrut să văd unele articole pe blogurile care au ca subiect Bucureştiul, articole care să facă într-un fel o legătură cu această mişcare a bucureştenilor prin oraşul lor. Şi fi fost interesant şi haios să avem un articol în care cineva să prezinte ce monumente ar fi putut fi văzute pe traseele marşurilor, unde sunt cele mai bune magazine sau restaurante (poate un top al shaormeriilor de pe trasee), poate ceva istorii locale din anumite zone.

Mai este destul timp pentru aceste articole şi, aparent, o să fie mai multe cartiere de vizitat.

7 comentarii la „Protestul prin cartier”

  1. Cred ca sensul dat cuvantului mahala a devenit in mod gresit peiorativ. La origine, mahalaua era o comunitate foarte bine definita si ierarhizata. Inmahala oameni se cunoasteau mai bine intre ei decat ne cunoastem noi acum, pe o scara de bloc.

    Răspunde
  2. Buna argumentatia!
    In rest timp sa fie, si facem si articole 😉
    In ce ma priveste, am preferat sa documentez si sa „transmit” direct de la fata locului, mai degraba decat sa scriu ceva dupa.

    Răspunde
  3. Eu stau nu prea departe de parcul Titan si in ultimii ani, in unele perioade cu o ritmicitate aproape saptamanala pe fereastra se tot vedeau focuri de artificii. Cred ca mahalaua a fost pastrata pana acum pentru evenimentele ceva mai intime, cum ar fi nuntile si botezurile.
    S-ar putea ca protestul la periferie sa fie eficient, depinde insa de scopul sau. Daca scopul protestului este sa sensibilizeze comunitatea, cartierele sunt o scena destul de potrivita. Daca targetul este administratia, atunci protestul ar trebui sa fie la usa destinatarului.
    Probabil ca Piata Universitatii nu este cel mai bun loc pentru protest, pentru guvern ar trebui manifestat in Piata Victoriei…. pentru comunitate, da, in Titan traiesc cateva sute de mii de oameni, sunteti bineveniti cu protestele, chiar daca eu personal as zgurma prin muntii aia…

    Răspunde
    • rămâne de văzut dacă este un succes, dar, din punctul meu de vedere, este de văzut şi dacă vor exista „urmări” în cadrul Bucureştiului

Lasă un comentariu