4 comentarii la „Evoluţia sentimentelor unui fin cunoscător”

  1. Din punctul meu de vedere cladirea arata mai bine in forma din 1982 (sau 1984?) decat in cea din 1971 si nu vad de ce acum s-ar arunca atat de multi bani pentru modificarea aspectului sau.
    Am auzit zvonul ca actuala fatada, practic o structura ancorata de teatru, nu ar fi sigura la cutremur si ca ar atrage dupa ea si teatrul in sine, dar ma indoiesc de asa ceva. In 1986 a rezistat unui cutremur de 7.1, in 1990 unui cutremur de 6.9 si in 2004 altuia de cutremur de 6.4
    Intr-o intersectie dominata de cladirile Universitatii, Muzeului Bucuresti, a Spitalului Coltea si a Palatului Ministerului Agriculuturii, toate de factura clasica, mi se pare ca ar ramane bine ca doar Intercontinentalul sa ramana singura constructie modernista.
    Ok, cei 50.000.000 de Euro cu ajutorul carora se face aceasta reconversie sunt cu destinatie fixa, luati de la UE, insa chiar si asa mi se par aruncati pe nimic. Da, recunosc, imi place fatada actuala, un curs de demolare, si cred ca ar fi trebuit pastrata. Mi se pare o imbinare excelenta de clasic si modern, cu o simetrie si un ritm interesant. Mai bine, cu banii aceeia, ar fi renovat excelent cladirea actuala si ar fi dotat-o cu toate cele necesare si performante in anul 2012. Ca daca continuam sa gandim pagubos ca acum, cand multe hoteluri si cladiri comuniste (nu ma refer la blocuri!) sunt imbracate in sticla sau mai stiu eu ce minunatii moderne menite doar sa socheze, nu ne mai acceptam istoria niciodata. Maine-poimane (prin anul 2020, sa zicem) se trezeste unu’ ca lui nu ii mai place cum arata pentru acel an Intercontinentalul si hai sa-i tragem o fatada noua, asa, ca sa fim trendy si cool.
    Probabil ca acei 50 de milioane de Euro ar fi fost mai bine folositi in refacerea vechiului TNB si folosirea cladirilor din zona „centrului vechi” drept sali (cu renovarea si consolidarea de rigoare, bineinteles).
    Totusi, ca sa imi extind punctul de vedere, ceea ce se intampla acum cu TNB pare o dorinta personala de marire a actualului director (Ion Caramitru), care vrea sa lase in urma sa o mostenire (cu orice pret) si o revansa luata de arhitectul Romeo Belea pentru ca i s-a luat proiectul prin anii ’60 si apoi i s-a modificat la dorinta lui Ceausescu.
    Premiul 1 pentru proiectul acestui teatru a fost castigat de catre arhitectii Anton si Margareta Damboianu. Totusi s-a construit un altul dupa ideile lui Horia Maicu, pe atunci arhitect sef al capitalei, dar in realitate proiectul apartinea arhitectului Romeo Belea, cu ajutor din partea arh. Nicolae Cucu.
    Dupa 1978, in urma unui incendiu, arh Cezar Lazarescu modifica aspectul fatadei conform dorintelor lui Nicolae Ceausescu (care mie mi se pare cu mult mai reusit). Acum mi se pare ca arh. Romeo Belea si cu Ion Caramitru viseaza din nou la reinvierea acelei hidoase amestecaturi de biserica a la Corbusier, motive ale bisericilor bucovinene si palaria lui Caragiale.
    Acum cativa ani au inceput sa apara voci care spun ca actuala fatada nu ar fi sigura in caz de cutremur. Insa nu stiu cine a zis aceasta si pe ce expertiza s-a bazat, cine a facut-o si unde s-a facut publica…
    Eu as fi pastrat varianta 1984 in detrimentul celei din 1970, care mi se pare urata (stiu, chestie de gust).
    Totusi, mai mult decat lucrul acesta, ma intristeaza faptul ca se consuma foarte multi bani degeaba, dintr-o revansa parca!, in loc sa fie folositi cu cap. Eu as fi reconstruit teatrul cel vechi, de pe Calea Victoriei. Germanii si polonezii au refacut cartiere intregi in structuri de rezistante moderne si cu fatade si tot restul detaliilor precum originalul. Inlclusiv dintre fostii mei colegi de la Colegiul de Arhitectura Socolescu imi zic ca asemenea lucru ar fi o lucrare artificiala, ca oricum teatrul a disparut din constiinta colectiva a bucurestenilor (foarte multi dintre ei adusi de prin toate colturile tarii in anii 60-70), ca as incuraja construirea intr-o arhitectura falsa, moarta, artificiala. Lucrul acesta eu nu-l inteleg. E ca si cum daca m-as decide sa fac de maine muzica, ar trebui sa compun numa’ manele, house, electro, beat-box si alte minunatii, caci acestea sunt actuale, moderne, vii, iar muzica populara, simfonica, jazz-ul sau rock’n’roll-ul ar fi creatii artificiale in anul 2012. Nu stiu daca exemplul meu este cel mai bun, dar eu asa simt.
    Si eu urasc arhitectura comunista, meschina, care era diametral opusa discursului public, insa sunt si destule exceptii! Intercontinentalul, Teatrul National in varianta actuala, Palatul Administrativ din Ploiesti (stiu, pentru el s-a prapadit centrul acestui oras), Circul de Stat, anumite hoteluri si altele. Deci sunt si exceptii si ar fi bine sa le integram in aspectul viitor al oraselor noastre.

    Răspunde

    • uite cum ai scris un articol…ziceai că nu ai timp :)…răspund pe rând:
      -intersecţia respectivă nu este dominată de clădirile pe care le-ai enumerat, ele doar formează un spaţiu niciodată definitivat…în cel mai bun caz Interul fiind o dominanta verticală, fericit completată de tot ansamblul teatrului şi operetei
      -nu înteleg ce inseamnă prea mult modernism şi de ce doar Interul ar trebui să rămână…pe acelaşi principiu pot spune că e prea mult clasic 🙂
      -clădirea Universitaţii face parte din alt spaţiu, cel de la statui, aşa cum şi spitalul şi ministerul se raportează direct la spaţiul bulevardelor respective, fără un aport clar definit pentru zona în discuţie
      -e totuşi interesant că vrei refacerea primului teatru, dar acest proiect de „refacere” nu e bun…doar „ceva” clasic e bun?
      -actuala faţadă (deja demolată parţial) este formată din acele arce care pot arăta foarte bine…poate că au existat şi variante mai „deştepte” de design pentru ele, dar dublarea lor este în opinia mea un element kitsch sau mai degraba prost implementat…mă refer la cele care mascau acoperişul…accesul mi se pare şi el nefericit realizat
      -mi se pare o treabă extraordinară că au reuşit să strângă acele fonduri şi rămâne de vazut cum va arăta în final, ca să putem spune dacă s-au aruncat sau nu bani degeaba…atât timp cât directorul teatrului reuşeşte să-şi facă treaba pentru instituţia pe care o conduce nu văd de ce nu o pot face şi alţii…banii sunt pentru proiectul respectiv, nu pentru altceva, aşa că e o falsa discuţie despre ce se putea face cu suma aceea
      -dacă în 2020 se va dori o refacere a Intercontinentalului în urma unui proiect profesionist, nu vad de ce să spunem nu…toate cladirile se schimbă in decursul timpului
      -aşa cum şi arhitectura se transforma, îţi spun că muzica simfonică, jazz-ul sau rock-ul se schimbă…se compune şi astăzi muzică simfonică sau jazz, dar în alt fel
      -şi eu mă întreb dacă e normală o refacere de genul Varşoviei, dar asta nu înseamnă că nu pot aprecia ce au facut…însă, la ce mă uit? la o construcţie istorică sau la o copie destul de fidelă, copie care îmi dă o imagine care îmi place, chiar dacă este falsă?
      -eu sper că refacerea teatrului va însemna o interpretare a proiectului iniţial, interpretare contemporană, dar nu „dâmboviţeană”

    • Nu prea am timp, dar mereu imi fac atunci cand este vorba sa discut cu o persoana avizata in acest domeniu, chiar daca ne contram in idei (spre deosebire de altii care ataca persoana).

Lasă un comentariu