Politică și urbanism în București 7

politica-urbanism-Bucuresti

Uite că suntem în mijlocul campaniei electorale și mi se pare cea mai decentă de până acum. Zic decentă pentru că nu mă prea deranjează. Acum, recunosc, e și vina mea. Nu m-am uitat aproape deloc la televizor, la discuții și pe net e destul de liber. Ce e drept, am prins discuția aia lejeră de la Digi între Firea, Turcescu și Nicușor Dan. Frumos, drăguț… Evident că pe net sunt mai informat pentru că am dat like tuturor condidaților și mă uit și ce pun ei pe site-urile lor. Am dat like la cine se putea da like și nici nu am de gând să discut, urmăresc vreun nebun tolerat.

Și așa ajungem și la programe, promisiuni, proiecte ș.a. Aici lucrurile sunt perfecte. Domnul Dan este cel mai evaziv, are un program, dar subțirel. Așa, lejer, de primăvară, să nu aglomereze mintea electoratului. Probabil că în restul declarațiilor vine cu niște precizări clare. Probabil. Dar nu e nici o problemă. Ceva de citit la ceas de seară avem. Doamna Firea și-a prezentat programul detaliat. Și domnul Predoiu are un program minunat, tot la fel de învingător ca și al celorlalți. La domnul Turcescu nu am reușit să găsesc nimic scris, dar probabil că e mai bine așa. Domnia sa este sincer doar în direct la tv.

Ei și dacă aveți răbdare să citiți aceste programe o să ajungeți la concluzia că mari diferențe nu sunt. Adică nici nu prea avem cum să îi diferențiem pe candidați pentru că toți spun lucruri în mare parte corecte, decente și normale pentru dezvoltarea unui oraș. Toți sunt atașați categoric de spații verzi, transport public și alternativ, sănătate, educație și transparență. Dacă iau programul doamnei Firea și fac mici modificări de text (foarte mici) și îl semnez: Al vostru Nicușor! nu se prinde nimeni și toți fanii vor spune că uite, domne, ce viziune modernă. Pot să-l semnez și Predoiu, că automat vor apărea cei care să accentueze viziunea de dreapta a textului.

Acum nu știu dacă e chiar normal să fie așa asemănări, dar e clar că pentru dezvoltarea unui oraș nu există soluții miraculoase sau fantastice. De aia poate și asemănările. Dar genul acesta de promisiuni am avut constant și candidații dau în campanie exact ce vrea să audă votantul. Ce candidat va merge în Prelungirea Ghencea să le spună celor de acolo că o lărgire de drum nu e o soluție decât temporar, că banii lor dați pe apartamente au alimentat tocmai sistemul care a permis dezvoltarea grșită pe care acum nu o mai suportă? Niciunul. Toți le vor spune că se va face exact ce vor, evident, dacă sunt resurse, dar ei le vor face prioritatea numărul unu. La fel și în alte zone.

Electoratul este cel care cere, iar candidatul dă din gură. Mai încolo vedem cum se schimbă lucrurile, dacă învinge, dacă e senin, dacă… Și nici nu văd de ce ar sta lucrurile altfel. Electoratul bucureștean e cretin. Altfel nu îmi explic acțiunile sale. Vrea ceva, dar este sau era pregătit să îi voteze tot pe cei care nu i-au dat, au furat sau sunt cercetați pentru furt. Care ar putea fi concluzia candidatului în momentul în care vede că Chiliman, Onțanu sau Oprescu puteau fi aleși lejer? Nu contează ce faci. Nu contează deloc. Și mai avem parte și de acei votanți cărora nu le pasă nici de program, de promisiunile goale din campanie. Acei oameni cu ștampilă spun că votează orice, numai să nu iasă stânga sau dreapta sau cineva de la un partid. Se înțelege, de la un partid mai vechi. Pe aceștia nu ai cum să îi schimbi cu promisiunile pentru că ei votează împotriva unei stări din mintea lor. Vor fi cei care spun că dacă iese stânga va fi sfârșitul lumii, dar uită de domnii Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu, Videanu care ne-au rezolvat orașul din partea dreaptă. Așa, nici nu pot înțelege de ce unii candidați ne anunță că ei sunt unica, singura opțiune viabilă de dreapta, când opțiunile astea nu au fost o soluție bună pentru oraș. Iar ceilalți nu mai suportă dreapta, dar domnul Oprescu a avut destul timp și voință să o facă și mai lată de stânga.

Bun, concluzia mea este că programele, proiectle nu au importanță pentru că nimeni nu ține sau va ține cont de ele. Nici cei care votează și nici cei care sunt votați. A rămas doar șarmul personal, imaginea, gargara etc. Foarte bine, doar suntem în campanie. Ce mi se pare mie mai important, oricine ar ieși, este ca după alegeri să ne implicăm. Și aici lucrurile s-au schimbat. Niciunul dintre cei aleși anul acesta nu va mai beneficia de viața plăcută a primarilor de dinainte. Există instituții ale statului care vor face din nou curat după alegeri, de asta puteți fi siguri, dar există și o presiune a locuitorilor. Am început să ne informăm mai mult, mai bine, să ne organizăm și să nu ne mai pese cine iese primar. Lucrurile se schimbă constant, în cele mai multe cazuri în bine, în timp îndelungat, dar se schimbă.

Ca să termin într-o notă optimistă… Mie mi se pare că dacă iese doamna Firea, o să avem parte de distracție, o mare distracție. Sigur, după un an, poate doi, o să fie groaznic izgonită de DNA, dar ceva urme kitsch sigur vor rămâne. Îmi lasă impresia că vrea să încerce ceva mare, ceva cel mai mare din sud-estul Europei. Iar pentru cei care vor fi din nou dezamăgiți că nu iese domnul Dan, nu vă faceți griji. Nici domnul Oprescu nu a ieșit din a doua, dar a mai încercat și, uite, ce frumos s-a terminat.


Repet: nu mă interesează persoana care candidează sau este într-o funcție publică. Vreau să pun în discuție doar afirmațiile, ideile, planurile sau orice alt element consideră ei că este necesar sau au obligația să fie împărtășit publicului. Demersul meu este legat doar de o bună informare a celor care doresc să voteze și să înțeleagă ce se întâmplă în București. Dacă ajungeți la concluzia că persoanele respective nu au nici cea mai mică idee despre ce vorbesc sau fac, nu trebuie să dați vina pe mine. Aveți libertatea de alegere și, poate mult mai important, aveți libertatea de a vă informa.

Nu există o singură soluţie, un singur răspuns sau o rezolvare rapidă. Nu există niciun Harap Alb, mesia sau greucean care să ne salveze.

2 comentarii la „Politică și urbanism în București 7”

  1. Bine punctat. As mai adauga si ca asta este cea mai tampa campanie electorala din toate timpurile din punct de vedere al posibilitatilor de dialog/confruntare reala.

    Răspunde

Lasă un comentariu