Ar mai fi astăzi posibil?

Întrebarea mea este destul de simplă. S-ar mai putea construi astăzi unele dintre clădirile existente reprezentative pentru oraş? Când mă întreb asta nu mă refer, în mod evident, dacă partea tehnică este posibilă. Este evident că tehnic nu ar fi o problemă. Mă întreb dacă s-ar putea construi respectând toate reglementările, toate legile. Există destule clădiri în Bucureşti care sunt admirate de majoritate, considerate chiar simboluri ale oraşului, dar nu cred că ne punem problema dacă acestea ar mai putea fi realizate astăzi.

Pentru a da un răspuns la această întrebare cred că cel mai simplu ar fi să dau şi câteva exemple, cu o scurtă discuţie pentru fiecare caz în parte. Am ales în principiu clădiri cunoscute, dar exemple pot fi găsite pe orice stradă, în orice zonă a oraşului şi cu edificii din toate perioadele.

La Piaţa Victoriei

O zonă destul de interesantă pentru a fi aleasă ca exemplu este chiar Piaţa Victoriei, astăzi în zona centrală a Bucureştiului, cu clădiri de primă importanţă pentru oraş. Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului, Palatul Victoria ş.a. reprezintă ceva destul de important atât pentru oraş cât şi pentru arhitectura românească. Ar mai putea fi ele construite astăzi?

Piata-Victoriei-1895-1899

Cel mai simplu este să ne uităm pe planul Bucureştiului de la 1895-1899 şi să considerăm că asta ar fi situaţia actuală. Clădirile respective nu există, dar oraşul este deja dezvoltat în această zonă. Pe viitorul amplasament al muzeului Antipa (proiect al inginerului Mihai Rocco şi faţadă a arhitectului Grigore Cerchez) şi al Muzeului de Geologie (proiect al arhitectului Victor Stephănescu) sunt spaţii verzi amenajate, grădina de la Şosea deschisă în perioada lui Kiseleff. Deci spaţii verzi care, conform regulamentelor actuale, nu pot fi construite sau nu li se poate schimba funcţiunea. S-ar tăia copaci, s-ar distruge o suprafaţă considerabilă de spaţiu verde. Prevăd chiar un mic protest feroce al activiştilor de mediu, al celor care vor să păstreze neatins patrimoniul Bucureştiului din perioada Regulamentelor organice. În niciun caz nu am accepta astăzi ca cele două muzee să fie construite acolo.

Piata-Victoriei-1911

Ajungem în 1911 şi uitându-ne pe planul Bucureştiului constatăm că autorităţile nu au avut nicio reţinere în a încălca regulile. S-a construit pe spaţiul verde. Clădirea actuală a Muzeului Tăranului nu există încă, dar iată că instituţia deja funcţiona în alte construcţii ale Monetăriei. Ulterior pierdem o altă parte din patrimoniul Bucureştean prin demolarea necesară pentru a curăţa terenul pentru noul muzeu. Lucruri inacceptabile astăzi.

Pe parcela principelui Sturdza s-a demolat deja şi a apărut un nou palat (proiect al arhitectului Iulius Reinike).

palat-sturdza

Fără nicio dorinţă de a prezerva patrimoniul tradiţional bucureştean principele Sturdza a înălţat o clădire ieşită din scară, cu o arhitectură străină de aceste meleaguri. În acelaşi timp nu se pune în discuţie o amenajare unitară şi durabilă a întregii pieţe. Iată că un investitor privat îşi vede de interesul propriu şi nu ţine cont de regulile şi principiile dezvoltării durabile. După un timp statul cheltuie banii populaţiei pentru a muta în această clădire una din instituţiile sale. S-ar putea întâmpla astăzi aşa ceva? Sigur, dar închipuiţi-vă scandalurile şi protestele. (sursa foto)

palat victoriei sturdza

Palatul Sturdza nu a avut o soartă mai fericită. Bombardat şi ulterior demolat, a făcut loc cu greu actualului Palat Victoria. În loc să fie refăcut vechiul palat, administraţia a decis că e mai bine să construiască ceva nou, cu o arhitectură complet nepotrivită. Masivă şi mult prea modernă pentru Bucureştiul tradiţional, clădirea proiectată de arhitectul Duiliu Marcu ar fi un alt motiv de proteste vehemente. (sursa foto – arhiva Willy Pragher)

Privind modul în care s-a dezvoltat Piaţa Victoriei putem trage concluzia că astăzi niciuna din aceste clădiri nu ar mai putea fi ridicată. Şi acestea nu sunt decât o parte din exemple, căci au mai existat şi alte construcţii, unele dispărute, despre care putem spune liniştiţi că încalcă orice reglementare.

Piaţa Romană şi bulevardul Magheru

Ne mutăm un pic atenţia către altă zonă importantă a Bucureştiului. Nu departe de Piaţa Victoriei găsim un alt exemplu de distrugere a patrimoniului bucureştean şi încălcare a oricăror reguli de dezvoltare.

Piata-Romana-1911

La Piaţa Romană în 1911 nu exista încă foarte cunoscuta clădire a A.S.E.-ului, dar spaţiul urban era deja destul de dezvoltat. Am marcat pe plan parcelele pe care urmează să se construiască clădirile facultăţii, iar cu galben puteţi remarca casa Nanu-Muscel. Casa există şi astăzi şi este în acelaşi pericol de a fi dărâmată. Situaţia aceasta a fost însă dorită încă de la construirea corpului clădirii A.S.E. Pe plan puteţi număra şi câte construcţii au fost dărâmate pentru a se curăţa parcela pentru noul edificiu.

ASE

Pe imagine (sursa foto) am marcat construcţiile aparţinând facultăţii, corpul din Piaţa Romană fiind supradimensionat. Îi rog pe iubitorii patrimoniului tradiţional să îmi spună cu câţi metri au depăşit înălţimea cei de la A.S.E. şi să organizeze un protest. Este clar că nu a existat nicio dorinţă de a încadra clădirea în situaţia existentă. Pe fundal se văd alte corpuri ale facultăţii, ceva mai noi, cu o arhitectură Art-Deco nepotrivită  în contextul Bucureştiului tradiţional patriarhal. Nu pot să nu remarc şi înălţimea teribilă a clădirii. Practic a fost distrus Bucureştiul de odinioară. Arhitecţii care au proiectat clădirile: Grigore Cerchez, Edmond van Saanen Algi şi Arghir Culina.

Nu departe de Piaţa Romană putem descoperi alte clădiri care nu ar putea fi construite astăzi, asta dacă s-ar respecta reglementările. Bulevardul Magheru nu exista la 1911 decât parţial. Dar “investitorii distrugători” ai Bucureştiului tradiţional se pregăteau.

Magheru-1911

Pe planul din 1911 al Bucureştiului putem vedea doar un tronson realizat din viitorul bulevard. Sigur, s-a demolat pentru trasarea acestei axe a oraşului, dar abia acum urmau investiţiile celor doritori de profit. Pe plan am marcat câteva construcţii care urmau să dispară rapid pentru a face loc unor imobile moderne şi lipsite de orice legătură cu imaginea adevărată a Bucureştiului. Profitul este cel mai important.

Aro-Patria

Pe locul demolatei case Marghiloman s-a construit o clădire modernistă care şochează oraşul (sursa foto). Înălţimi exagerate, arhitectură străină şi o investiţie a unei societăţi de asigurări. Imobilul Aro (astăzi Patria) al arhitectului Horia Creangă a reprezentat un punct important în dezvoltarea arhitecturii româneşti. S-ar putea face asta astăzi? Nu! În niciun caz nu s-ar putea accepta o astfel de demolare şi o astfel de arhitectură. Apariţia acestei clădiri la sfârşitul anilor 20 a fost mai şocantă pentru bucureşteanul de început de secol 20 decât sunt astăzi faţadele cortină. Prea mult pentru prea puţină cultură.

Şi nu trebuie uitat că Horia Creangă nu s-a oprit aici. În apropiere a proiectat imobilul Malaxa-Burileanu, o clădire ce respecta complet principiile moderniste. Niciuna dintre acestea nu ar putea fi realizată astăzi.

Hotel-Ambasador-1974

Chiar lângă imobilul lui Horia Creangă a apărut o altă construcţie care încalcă regulile (sursa foto). Proiectul Hotelului Ambasador al arhitectului Arghir Culina a însemnat demolări, nerespectarea regimului de înălţime, şi, dacă doriţi, o negare a arhitecturii clădirilor învecinate. Art-Deco-ul lui Culina era  o negare a ideii moderniste a lui Horia Creangă. În imagine se poate vedea şi clădirea Ciclop, o parcare şi service auto în centrul Bucureştiului. Câte proteste s-ar organiza astăzi împotriva acestor proiecte? Putem număra împreună câte etaje au fost adăugate ilegal…

Pe Calea Victoriei

Ultimul exemplu pe care vreau să-l aduc în discuţie se găseşte pe Calea Victoriei. Puteam să aleg orice palat boieresc, fiecare fiind rodul unei demolări a unor construcţii mai vechi. Am ales un exemplu mai clar pentru demonstrarea încălcării regulilor.

Piata-Teatrului-1911

Pe planul de la 1911 al zonei fostului Teatru Naţional am marcat o parcelă ce urma să fie transformată complet. E vorba de fosta proprietate a lui Oteteleşanu, cu toate construcţiile celebre. Acestea au fost demolate complet, s-a distrus şi grădina celebră şi s-a ridicat un imobil Art-Deco complet străin de arhitectura Bucureştiului.

palat-telefoane

Palatul Telefoanelor, proiectul arhitectului Edmond van Saanen Algi, este un bun exemplu pentru încălcarea regulamentelor (sursa foto). Pe lângă demolările aferente, clădirea este un turn în mijlocul oraşului, în chiar vecinătatea unuia dintre cele mai importante edificii ale României. Arhitectura este total nepotrivită, clădirea distrugând pur şi simplu imaginea idilică a tradiţionalei Calea Victoriei. Niciun respect pentru Bucureştiul tradiţional, iar apariţia acestui turn a generat ulterior şi alte demolări în jurul pieţei şi edificarea unor construcţii mult prea înalte. Un alt proiect scandalos care nu ar putea fi astăzi pus în practică.

O scurtă concluzie

Clădirile nu sunt alese chiar întâmplător. Ele fac parte astăzi din zone protejate, unele chiar datorită acestora. În acelaşi timp unele reprezintă chiar o schimbare şi în arhitectura românească, dar şi în gusturile beneficiarilor. Unele dintre ele nu au respectat regulile chiar în acea perioadă. Remarcaţi şi arhitecţii şi vedeţi şi beneficiarii.

Ce mi se pare important este să ne păstrăm calmul, să ne documentăm şi să începem să privim oraşul aşa cum a fost el întotdeauna, într-o veşnică dezvoltare şi schimbare. Nu sunt adeptul demolării de principiu, dar cred că se poate pune în discuţie o astfel de măsură în unele cazuri, mai ales dacă avem un înlocuitor valoros. Multe din clădirile actuale valoroase nu au respectat regulile. Majoritatea însă nu ar mai putea fi construite astăzi fără o încălcare clară a mai multor legi.

Tocmai aici văd problema. Este probabil ca unele regulamente să împiedice tocmai o dezvoltare a unor anumite zone, cu anumite construcţii de valoare. Arhitectura şi urbanismul suferă un regres la noi, dar sunt convins că asta este doar o mică parte din explicaţie.

Altfel lucrurile trebuie privite cu calm şi având în minte imaginea generală, evoluţia istorică a zonei şi, de ce nu, chiar modul în care modernitatea  a păstruns constant şi adesea, poate, brutal. Pentru cei mai pătimaşi în protejarea oraşului am încercat să folosesc în prezentarea exemplelor chiar clişeele pe care le folosesc unii dintre ei. Aşa este şi mai evident că orice poate fi interpretat în acelaşi mod. Luaţi aceste clădiri doar ca exemple, căci pe fiecare stradă din Bucureşti v-aş putea arăta la fiecare construcţie cum se încalcă şi s-a încălcat constant legea.

13 comentarii la Ar mai fi astăzi posibil?

  • Bine ai revenit! 🙂
    La prezentarea pe care am facut-o la MIMB in ziua de inceput a CM de fotbal, am vorbit si eu de Ambasador si am aratat ca el incalca regula dar are o justificare – strapungerea strazii Franklin catre noul bulevard fata de care e aproximativ amplasat in ax ca_cap de perspectiva, cu configuratia lui in “U” cu tot. Insa cu triste efecte in calcane, evident 🙂

    • nu eram în ţară atunci şi îmi pare rău că nu am ajuns la prezentare… poate se repetă 🙂
      ştiu că la Ambasador asta e justificarea, dar au exagerat sau, mai degrabă, era nevoie de o soluţie care să “se plieze” şi pe frontul bulevardului

  • Savescu

    Frumos articol dar speranta generala ar fi sa profitam de frumusetea cladirilor existe fara sa incalcam in continuare principii moderne de organizare urbana. Adica de aici mai departe sa mergem spre bine, nu pe principiu las ca merve asa

    • mulţumesc, dar eu spuneam că poate unele reguli trebuie modificate… poate ar trebui ca lucrurile să poată fi discutate de la caz la caz, o negociere fiind necesară pentru dezvoltare

      • M. Lazar

        D.le Popescu! Din răspunsul dvs. aș extrapola: “o negociere fiind necesară”.
        Cum vă imaginați o astfel de negociere astăzi, în București și pentru București? (mă încred în faptul că dvs. cunoașteți realitatea acestui aspect)
        Nu sunt oare protestele ultima încercare de a lua parte la o negociere care aproape că nu are niciodată loc?
        Personal cred că există riscul ca acest articol să reprezinte o diversiune de la ceea ce poate fi cu adevărat o problemă, și că face mai mult rău, prin denigrarea de principiu a acțiunilor de protest. Poate, cu aceleași bune intenții, pe care le-ați avut elaborând acest text, ar fi fost mai eficientă o enumerare a cazurilor în care protestele s-au împotrivit acelor “înlocuitori valoroși” despre care ați scris în concluzii. Mă gândesc că astfel discuția ar fi continuat aici pe fond și nu într-un spațiu atât de vag și general ce “poate conține urme de populism”.

        • există deja în destule țări stabilite aceste mecanisme de negociere… în principiu trebuie luate în considerare interesele tuturor actorilor implicați, public sau privat… protestele pot fi considerate o încercare de a intra în aceste negocieri, de a fi luat în seama și ca ceilalți actori implicați să-ți conștientizeze (în primul rând) existența… dar asta nu înseamnă că protestul este justificat de fiecare dată, acesta fiind în opinia mea, ultima formă de ”negociere”… mai întâi trebuie folosit sistemul, iar dacă consider că sistemul nu e bun, nu funcționează, intervin pentru a-l schimba… nu e nicio diversiune, nu trăiesc printre teorii ale conspirației și fiecare are libertatea de a decide singur 🙂

          • M. Lazar

            Foarte adevărat. Și la nivelul administrației noastre sunt încercări ale acestor mecanisme (majoritatea fiind doar formalități), dar consider că suntem încă departe de a ne bucura de o bună funcționare a lor. (din diverse motive)

            Departe de mine gândul de a vă inculpa intenția de a crea diversiune. Răspunsul meu vine în contextul în care am găsit articolul dvs. folosit (impropriu) ca argument impotriva mișcărilor de protest a unor organizații seriose din București. Este, dacă vreți, un semnal de alarma asupra faptului că ceea ce scriem (dacă lasă loc de interpretări) poate să alimenteze nuanțări politice și să slăbească efortul de a dobândi acel sistem funcțional despre care vorbiți și dvs. Oricine își asumă rolul unui formator de opinie are o foarte mare responsabilitate în acest sens. Acest lucru se sprijină întocmai pe faptul că fiecare are libertatea de a decide singur. Altfel, de ce am mai scrie? Din păcate nu e de ajuns să poți decide liber.

            E prima dată când ajung pe acest site. Vă felicit pentru munca depusă! Vă mulțumesc pentru interes și vă doresc mult spor în continuare!

          • știu că la noi consultarea este doar o ”chestie de bifat”, dar lucrurile se schimbă treptat, poate prea încet, dar se schimbă… eu nu am cum să controlez cum îți argumentează unii ideile, articolele sunt făcute publice și fiecare înțelege ce dorește… eu încerc să-mi argumentez ideile și sper că reușesc, dar în unele cazuri există o ambiguitate voită 🙂

  • rares

    vin si eu in completare/repetare:

    oras fara calcane nu exista.
    E trist ca multi ne-am format ideea de oras “frumos” din limitatele vacante prin centre istorice de factura teutona.
    Bucurestiul este un oras atipic. Intre orient si occident. (rasfoiti Orasul Transparent al lui S.Ghenciulescu). Unii invatati straini zic ca e chiar unic.

    Nu doar exemplele date sunt pertinente. O simpla privire asupra intregii zone peri-centrale arata ca Bucurestiul a evoluat prin discrepante urbanistice. Iata, asta este caracterul acestui oras.
    In afara de ceva parcelari situate in extremele centrului tot orasul este marcat de inaltimi diferite la cornisa (chiar si intre doua cladiri construite in aceasi perioada, aceasi functiune si stil). Eclectismul (cuv. folosit in sens general) contravine si el. Ai un front de 15 case, 6 sunt de eclectism francez, 2 sunt neoromanesti, 3 sunt pur eclectice (compozitie frantuzeasca cu ornamente neoromanesti,etc) iar 4 sunt alte abordari ale vastului modernism interbelic – obligatoriu una din ele find din acele volumetrii moderne cu ornamente maure sau florentie (stilistic neincadrabile) iar alta moderinst auster cu accente art-deco la casa scarii (sau macar un blazon pe cladire).
    Exista multe case vagon, antebelice, care nu prea au nici o valoare (in afara de sobele din teracota de la interior- centrale termice de la inceputul secolului trecut :P). La fel si cele neoromanesti. Ornamentarea excesiva, fara vreun mesaj anume si facuta cu profile ce se cumparau (si atunci – ca nu prea statea nimeni sa reliefeze arhitrave pentru casute simple – doar ca erau din ipsos si le cumparai de la tot felu de sculptori en gross)
    La interbelic se mai poate discuta (desi aici s-au facut cele mai mari greseli urbanistice). SUnt zeci de cladiri moderniste, lipite la calcan cu vagoane frantuzesti, avind diferenta de cateva etaje intre ele.

    Pana la urma, indesirea pe verticala pare fireasca in contextul dat.
    Deoarece vad ca aveti planuri vechi, puteti observa usor de unde a aparut trama actuala. Un individ, pe la 1800, avea un lot de 10 hectare, pe la cismigiu (sau oriunde). Asta a murit asa ca averea s-a impartit la cati mostenitori erau. Sa zicem 10. Fiecare acum avea cate un hectar. Si acesti mostenitori au murit, succesiunea repetandu-se. Pana cand s-a ajuns la acei 3-600mp de parcela. De aceea vedeti des situatia de mansardare sau suprainaltare, pentru ca s-a marit familia.

    Orasul nu se judeca doar estetic sau istoric. Bucurestiul nu este Bruges, a carei istorie a fost oprita acu vreo 100 de ani. Si claar nu este Venetia.
    Paseismul este inutil. Arhitectura face mult mai multe pe langa evocarea unor vremuri de mult apuse.

    PS1: pentru cine era cu “principii moderene de organizare urbana” – d-astea facea Ceasca. Si n-a iesit bine.
    PS2: are careva carourile X-a si X-b din 1911? (mai exact cel cu piata victoriei, din articol – cautandu-le am gasit site-u)
    PS3: “nu pot fi puse in practica azi” sureeee… De coruptie n-ati auzit?

  • Criss Stanculescu

    Stimate domn,
    Am citit articolul cu o oarece animozitate, fiind
    bucurestean de la nastere.
    Daca l-am urat pe ceausescu a fost pentru distrugerea orasului copilariei mele si fiecare bucatica data jos barbar azi ma doare. Renovarile de prost gust, cladirile ca nuca-n perete ( vezi cele 2 cladiri de pe Polona, Chei P-ta Unirii, Bancorex etc) au deja 10 ani si mai bine, iar arhitectura lor nu s-ameliorat prin acceptare.
    Nu putem compara imobilele unor mari arhitecti care au dat suflet orasului, chiar facute pe spatii verzi si prin demolarile epocii cu fatade alpolice gen biblioteca nationala si alte orori.
    Exemplul parizienilor imi pare de urmat, hai sa cream un La Defense propriu in care modernismul sa fie la el acasa si nu ca o plomba apasatoare acolo unde distruge putinul frumos care a mai ramas.

    • Tocmai asta este ideea, putem compara… Putem vedea de ce şi cum au fost făcute şi putem înţelege… un “La Defense” bucureştean ar fi la fel de ca nuca în perete, un astfel de mod de dezvoltare urbană este deja destul de depăşit şi nu are nicio legătură cu modul în care s-a dezvoltat Bucureştiul… Faptul că sunteţi născut aici nu înseamnă mult într-o discuţie cu argumente 🙂

Lasă un comentariu