Vecinul meu

Eu cred că vecinul meu e un dobitoc notoriu. Genul căruia nu îi scapă nimic din ce se întâmplă pe scara de bloc, pe stradă, la ghenă sau la buticu de la parter. Și, în același timp, genul căruia îi curge saliva din gură. Vecinul meu este ceva cu păr creț, foarte creț. Îți vine să-l smotocești de cum îl vezi, dar știi că asta îi va face plăcere, iar el e un dobitoc. Dobitocul nu merită plăcerea asta.

Pentru că vecinul meu e un dobitoc, un dobitoc cu gura bogată, toată lumea din bloc știe când se întâmplă ceva. Sigur, nu e niciodată ceva important sau cât de cât interesant, dar idiotul urlă din toate încheieturile. Fiind idiot notoriu, mai are și o problemă de dicție. Nimeni nu înțelege ce zice el acolo. Nimeni. Nici măcar Gabi, cel cu care împarte temporar apartamentul. Aaaa… am uitat să zic ceva important… Pe vecinul meu îl cheamă Doruleț. Da, numele e chiar Doruleț și i se potrivește perfect. E un idiot cu un nume pe măsură. Și e doar Doruleț. Nimeni nu știe dacă există un nume de familie. Nimeni nu s-a interesat dacă există o familie și nici el nu ne-a spus. El vorbește numai despre ce fac ceilalți. El are capacitatea de a descoperi totul și a vedea absolut orice mișcă pe la noi.

Doruleț, vecinul meu idiot, e cel mai interesant personaj de pe fațada blocului. De altfel e și singurul… Poate de aia e cel mai interesant. Doruleț e cel care dă personalitate blocului nostru. Sigur, personalitea unui idiot, dar, totuși, ne diferențiem cumva. La blocul de vis-a-vis e un cretin pe fațadă. La cel din față un imbecil. În dreapta, tocmai sus cocoțată, o tâmpită… ne întrebăm, cu cel mai mare interes, cine va câștiga concursul? cine? adică… ține? ține e cel mai frumos? ține e flumos? țel mai?


Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.

Un comentariu la „Vecinul meu”

Lasă un comentariu