Un weekend cu Plimbări urbane

Vă fac o invitație pentru sfârșitul de săptămână  în care am pregătit două plimbări pe traseele din cadrul Plimbărilor urbane. Pentru acest weekend am ales parcurgerea celor două trasee: La Belle Epoque în București – Bulevarde prin mahala, sâmbătă 29 septembrie, iar duminică 30 septembrieBucureşti prin comunism – Visul lui Ceauşescu. Veți avea ocazia să descoperiți două zone complet diferite ale Bucureștiului. Cele două zone s-au dezvoltat în urma a două intervenții urbane care au afectat întreg orașul, două intervenții complet diferite, dar care au modificat complet imaginea urbană bucureșteană.

 


Sâmbătă, 29 septembrie, ne plimbăm pe traseul La Belle Epoque în București – Bulevarde prin mahala. Vom discuta în această prezentare despre bulevardele Bucureştiului, cele de influenţă haussmanniană, despre viaţa la început de secol 20 şi despre dispariţia treptată a mahalalei. Intrând în zona Sf. Ştefan vom descoperi cum a apărut „locuinţa vagon” şi cum era împărţită o astfel de construcţie, în legătură directă cu viaţa din perioada respectivă. Veţi afla cum a început modernizarea Bucureştiului şi vom vedea ce s-a mai păstrat din atmosfera de început de secol. Ca de fiecare dată veţi putea vedea direct în stradă planuri, schiţe şi imagini de epocă din zonă.

Data: 29 septembrie

Punct de întâlnirePiaţa Foişorul de foc (în scuarul din faţa intrării Muzeului Pompierilor-Foişorul de foc)

Ora de întâlnire11:00

Traseu: Foişorul de foc – Bd. Ferdinand I – Rondul Pache Protopopescu – Str. Sf. Ştefan – Str. Dr. Burghelea – Str. Popa Soare – Str. Ştefan Mihăileanu – Str. Zefirului

Durata: plimbare aprox. 2 ore (dacă se doreşte, după plimbare putem continua discuţia la o cafenea din zonă)

Tarif25 lei de persoană

 


Duminică, 30 septembrie, ne plimbăm pe traseul „Bucureşti prin comunism – Visul lui Ceauşescu„. Mai multe informații despre traseu găsiți aici într-o scurtă prezentare. Vom discuta despre demolări, despre motivele apariţiei Casei Poporului și a noului centru civic. Vom descoperi împreună modul în care oraşul vechi a supraviețuit în spatele blocurilor, insule de clădiri vechi care au scăpat de la demolări. Pe întregul traseu veți putea vedea imagini de epocă, planuri vechi și noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a modului în care a evoluat această zonă.

Data: 30 septembrie

Punct de întâlnirePiața Unirii (intersecția bd Unirii cu bd Regina Maria, la parterul primului bloc de lângă stația tramvaiului 32)

Ora de întâlnire11:00

Traseu: Bd. Unirii – Piața Constituției – Str. Apolodor – Str. Sf. Apostoli – Str. Vigilenței – Str. Sapienței – Biserica Mihai Vodă – Bd. Libertății – Casa Poporului/Piața Constituției

Durata: plimbare aprox. 2 ore (dacă se dorește, după plimbare putem continua discuția la o cafenea din zonă)

Tarif25 lei de persoană

 


Un click pe butonul de înscriere vă va conduce către formularul prin care puteţi face rezervare pentru a descoperi Bucureştiul. Plimbările urbane vă aşteaptă.


 

Lasă un comentariu