Străzi noi în București

V-am mai spus de vechea hotărâre de consiliu general din 2006 (HCGMB 66/2006) care reglementează în prima parte numărul minim de locuri de parcare pentru fiecare construcție nouă. Ziceam eu atunci că respectiva HCGMB e cam depășită. Bine, ea nu a fost un far călăuzitor încă de la apariție, dar nici administrația bucureșteană nu e tocmai inovatoare sau, poate mai sigur, copiatoare a unor bune practici din medii urbane mai dezvoltate.

În partea a doua a HCGMB sunt precizate prospectele stradale necesare unei corecte funcţionări a arterelor de circulaţie pe teritoriul Municipiului Bucureşti. În anexă avem chiar profile transversale pentru fiecare categorie de stradă:

AnexaH066_06-profil-stradalDacă ne uităm relaxat la aceste secțiuni transversale vom descoperi că pe toate noile străzi din oraș cel mai important este automobilul. Suprafața alocată acestuia este cea mai mare. Sigur, putem să spunem că în unele cazuri, pe anumite artere, transportul public va utiliza parte din această suprafață. Altfel, avem suprafețele dedicate: carosabil, tramvai, spații verzi/plantație de aliniament și trotuare/pietonal. Repet, aceasta este o hotărâre din 2006, an în care nu existau (în mintea multora) diferite alternative de deplasare în oraș, fiecare cu spațiu dedicat.

După aproape zece ani cred că putem spune că o soluție practică, simplu de realizat, ar fi schimbarea legislativă. Ar fi destul de ușor să se refacă această HCGMB prin modificarea profilelor stradale și introducerea explicită a benzilor pentru transport public și pe bicicletă. S-ar putea face noi categorii de străzi, noi subcategorii. Doar schimbarea legislativă nu va însemna automat o transformare practică a modului de deplasare în oraș. Nu, dar ar fi un pas simplu de făcut.

Genul acesta de schimbare aparent minoră ar obliga toți dezvoltatorii privați să introducă și pistele de biciclete în proiectele lor. Administrația locală și generală ar trebui, în teorie și dacă se decide să respecte legea proprie, ca la fiecare modificare a unor străzi să introducă aceste elemente noi. Introducerea unor sensuri unice pe anumite artere, fie ele de importanță generală sau locală, ar trebui să însemne și schimbări la nivelul utilizării suprafeței publice. O nouă HCGMB 66/2006 (cu mici modificări și detalieri) ar însemna un mare pas pentru București. O strategie ar fi și mai bună, dar, dacă cu strategia ne este greu, măcar așa să facem schimbări.

2 comentarii la „Străzi noi în București”

  1. Din doua una: ori e indolenta si atunci s-a stim si noi, ori sunt interese absconse si atunci traim cu ce avem de la altii…dar nu mai bine decat ei.

    Răspunde

Lasă un comentariu