Era pentru prima dată când reușea să rezerve locul la spectacol. La ei în cartier exista ceva foarte special. În fiecare vineri se făcea un spectacol unic, pentru un singur spectator, gratuit și secret. Toate la un loc. Numai cei care asistau la spectacol știau despre ce e vorba, dar ăștia nu povesteau nimic. Și, normal, s-a dus vestea. Nu puteai să faci rezervare decât dacă aveai adresa în cartier. Exclusivist.
Nu știai cine se ocupă de organizare. Făceai rezervare pe un site și așteptai. Așteptai până te anunțau ei. Un telefon scurt, o confirmare, vineri, ora 13:00. Atât. Era un spectacol nou de fiecare dată. Ce se știa era că fiecare show se potrivea cu spectatorul, în multe cazuri părea că e gândit pentru spectator. Cel puțin așa li se părea celor care văzuseră spectacolul.
Se zvonea că nu erau lucruri extraordinare, lucruri ieșite din cotidian. Se pare că te uitai la o reprezentare a obiceiurilor celor care te înconjurau. Nu era spectacolul străzii, dar era o reprezentație a vieții tale. A cartierului, a blocului, a vecinilor, a familiei tale, a ta. Nimeni nu știa exact cum se aflau lucrurile astea, cum știau actorii care e scenariul. De unde se știau lucrurile astea intime. Dar se știau. Se știa. Era de ajuns pentru un spectacol.
Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.
