Robi pe Uranus

De ce avem o rubrică de cărţi despre Bucureşti, dacă eu nu pun ceva nou? Mi-am adus aminte că a trecut destul timp de la ultima recomandare şi revin astăzi cu una nouă. Dacă sunteţi interesaţi în special de istoria recentă a Bucureştiului, cartea Robi pe Uranus – Cum am construit Casa Poporului a domnului Ioan Popa este una dintre lucrările obligatorii.

Pe scurt, autorul este cadru militar pe şantierul Casei Poporului la sfârşitul anilor 80 din secolul trecut. Cartea este o descriere destul de amănunţită a vieţii în această colonie de muncă forţată, aşa cum o defineşte chiar domnul Popa. Evident, accentul este pus pe viaţa militarilor care lucrează pe şantier, condiţii de lucru, de trai şi funcţionarea sistemului în acest spaţiu închis. Probabil că nu există nimeni care să nu ştie de demolările Bucureştiului, dar sunt puţine informaţii publice despre cum funcţiona acest şantier din mijlocul oraşului.

Cu o educaţie socialistă asumată, autorul descrie condiţiile groaznice de viaţă, dar, ce mi s-a părut mult mai interesant, este prezentarea sistemului şi a modului absolut haotic în care funcţiona. De la sistemul ierarhic militar, şantierul propriu-zis, corupţie, furturi şi până la relaţiile inter-umane, totul este distrus în acest lagăr de concentrare. Fiind militar de carieră, domnul Popa cred că exagerează prin plasarea vinei majore pentru situaţia respectivă pe umerii civililor sau a cadrelor superioare. Despre casă se vorbeşte foarte puţin, obiectivul lor este vag pus în discuţie şi mi s-a părut că autorul găseşte mai degrabă vine individuale. Sistemul comunist nu pare a fi considerat ca generator al stării respective.

Robi pe Uranus – Cum am construit Casa Poporului a domnului Ioan Popa cred că merită citită pentru a înţelege oroarea sistemului comunist şi cea a distrugerii Bucureştiului.

„În Uranus nu ai voie să rosteşti decât două cuvinte: „Am înţeles!” Tot ce spui în afara acestor două cuvinte o spui pe riscul tău şi poate fi folosit împotriva ta, aşa cum avertizează celebra formulă pe care-o recită poliţiştii americani în faţa arestaţilor.

Ca să supravieţuieşti într-o astfel de lume, trebuie să uiţi cine eşti. Este condiţia de bază pentru a te adaptala viaţa de iad. Damnaţii din Infernul lui Dante nu suferă atât din pricina flăcărilor în care ard sau din pricina pedepselor cumplite, ci pentru că nu-şi pot uita propriile destine. Îşi aduc aminte mereu cine sunt şi ce-au făcut în viaţă. Dacă eşti ofiţer sau subofiţer şi nu poţi uita că ai demnitate şi studii militare, sau dacă eşti inginer şi nu poţi uita că ai făcut o facultate de ingineri, atunci nu ai ce căuta în lumea asta.”

Robi pe Uranus – Cum am construit Casa Poporului, autor Ioan Popa, editată de Humanitas, Bucureşti, 2012, ISBN  978-973-50-3632-4