Reîncep Plimbările Urbane

plimbari-urbane-tururiDacă tot a venit primăvara trebuie să anunț că de săptămîna viitoare reîncep Plimbările Urbane. Cititorii mai vechi știu că am organizat de câțiva ani tururi prin diferite zone ale orașului. Unele mai atractive, altele poate mai puțin, dar, prin fiecare, cred, ați putut afla lucruri despre dezvoltarea orașului. Pentru cei care nu au auzit încă de plimbări, proiectul constă în realizare unor trasee prin București, acestea fiind prezentări ale orașului realizate direct în stradă. Speranța mea este ca prin aceste prezentări să reușesc să arăt evoluția orașului și să ofer câteva explicații pentru imaginea urbană actuală, modul în care se construiește în București și alte elemente care au legătură cu urbanismul.

Din cele cinci trasee mai vechi am păstrat doar Visul lui Ceaușescu și Între Art Deco și Modernism, și am adăugat două trasee noi, Primul bulevard și La circ. Am ales ca de obicei zone în care să vedem și descoperi diferite etape ale dezvoltării orașului București, de la secolul 19, interbelic și până la perioada regimului comunist. Toate au transformat orașul și au lăsat urme pe care le putem discuta și evalua chiar la fața locului.

În concluzie, dacă sunteți interesați în a descoperi Bucureștiul așa cum îl văd eu, vă aștept la Plimbările Urbane. Tururile se repetă la un anumit interval și am să anunț în fiecare săptămână ce traseu parcurgem în weekend. De anul acesta nu mai e nevoie de nicio înscriere prealabilă, dar puteți să ”anunțați” pe Facebook. Pentru primele tururi aveți deja event (9 mai și 10 mai).

Vă aștept la Plimbările Urbane.

Lasă un comentariu