Profesioniştii arhitecţi şi urbanişti

Revoluţia din 89 a adus ceva schimbări şi în breasla arhitecţilor şi a urbaniştilor (oficial nu exista atunci această meserie). Profesia a trecut de la unicul client al perioadei , statul, la democraţia în care oricine putea fi investitor. Aceste modificări au adus o eliberare pe care puţini au fost în stare să o înţeleagă şi mai apoi să o folosescă în mod profesionist. Orice act de creaţie arhitecturală şi urbanistică postdecembristă este un rezultat direct al profesionalismului acestora.

Această profesie este prin definiţie una liberală, iar modul în care reuşim să o exercităm ţine de pregătire, cultură şi chiar şi moralitate. Primul şoc al arhitecţilor şi urbaniştilor în democraţie a fost dispariţia justificării produselor create. Zeci de ani singura explicaţie pentru calitatea arhitecturii şi urbanismului în România a fost directiva de partid sau chiar mai simplificat, ordinul dat de Ceauşescu, ca exponent al modului în care se luau deciziile. Oricare ar fi fost rezultatul construit, arhitecţii şi urbaniştii şi-au justificat ratarea prin incriminarea partidului şi conducătorilor din perioada aceea. Sistemul este de vină pentru colaborare, efectul creaţiei este justificat doar prin cauza reprezentată de comanditarul totalitar.

Aceeaşi proiectanţi din vremea regimului comunist au continuat să lucreze după schimbarea regimului politic. După şocul pierderii vinovatului principal pentru calitatea slabă a proiectelor, arhitecţii şi urbaniştii s-au reorientat. După o perioadă de încercări de adaptare vinovatul este din nou comanditarul. Acesta are banii, puterea de decizie şi îşi poate impune ideile. Vinovaţii sunt ceilalţi, iar proiectantul este nevoit să creeze orice ca să nu „moară de foame”. Beneficiarul needucat, cu bani făcuţi peste noapte, cu interese meschine şi strict personale este cel care dictează. Ca să supravieţuieşti te mulezi din nou doar pe dorinţele comanditarului.

Dacă pot accepta că în perioada comunistă era vorba strict de o încercare de supravieţuire, astăzi aceleaşi explicaţii sunt un semn de nesimţire şi bătaie de joc. Deontologia profesională este doar un element de discurs fără semnificaţie. Codul deontologic al arhitecţilor şi cel al urbaniştilor sunt doar declaraţii fără legătură cu realitatea. Ce vedem astăzi pe stradă, clădiri, spaţii urbane şi orice element construit, sunt rezultatul pregătirii şi capacităţii profesionale şi morale ale arhitecţilor şi urbaniştilor.

Cum se face astăzi proiectare? Fiecare localitate are un P.U.G. (Plan urbanistic general) care are două roluri mari şi late: este un plan director pentru dezvoltarea spaţială şi conţine reglementările necesare construirii. Pentru modificări  şi reglementări detaliate ale acestuia se utilizează P.U.Z. (Plan urbanistic zonal) şi P.U.D. (Plan urbanistic de detaliu). Acestea ar fi pe scurt planurile urbanistice care se ocupă de o localitate.

Cum se face urbanism în România? 99% din cazuri urbanismul în România înseamnă doar definirea edificabilului maxim, POT maxim şi CUT maxim şi regimul de înălţime. Atât şi nimic mai mult. Practic urbanistul român se ocupă doar cu definirea unui volum general în care se pot înscrie viitoarele clădiri. Pentru a aproba un proiect de urbanism se „trece” prin mai multe comisii. Prima este cea a specialiştilor (Comisia de urbanism) care are doar rol consultativ, apoi se iau toate avizele necesare, poate presupune o comisie de trafic sau cea de mediu, restul aprobărilor fiind tehnice (reţele edilitare, etc). Se constituie astfel un dosar mare care este depus la Comisia de urbanism a consilierilor locali. Aceasta aprobă sau nu documentaţia, în principiu se verifică doar existenţa tuturor avizelor şi acordurilor. Urmează votarea în şedinţa consiliului local sau general, proiectul şi reglementările având astfel caracter de lege.

Cum se face arhitectură în România? Proiectul de arhitectură având toate avizele şi acordurile precizate prin certificatul de urbanism este depus la primărie. Dosarul este verificat dacă conţine toate planşele, avizele şi acordurile, apoi fiind eliberată autorizaţia de construcţie. Am descris pe scurt procesele prin care trec două documentaţii importante. Documentaţia de urbanism este, în cazul cel mai simplu şi norocos, verificată, discutată şi modificată în mai multe comisii de specialişti şi consilieri, iar apoi votată de consiliu. Documentaţia pentru autorizaţia de construcţie este în cazul cel mai simplu doar verificată de o singură persoană din cadrul administraţiei.

Pe scurt şi poate un pic exagerat: orice documentaţie de urbanism aprobată este rezultatul unor modificări realizate de mai multe elemente, iar cea de arhitectură doar o aprobare a unui funcţionar. Discrepanţa este majoră, iar discuţia se duce întodeauna în jurul planurilor urbanistice. Este un mod de neasumare a rezultatelor reale. Nu trebuie să uităm că în cazul acestora este vorba de două elemente importante: reglementările sunt cele maxime, arhitectul nefiind obligat să „umple tot volumul”, iar al doilea este faptul că a fost votată de consiliul pe care toţi locuitorii l-a ales.

Revenind la deontologia profesională aceasta nu există nici în cazul proiectanţilor de arhitectură, nici de urbanism. Elitele din domeniu sunt cele care au lucrat în perioada comunistă şi în multe cazuri şi-au făcut un titlu de glorie din cantitatea de proiecte. Elitele care ar trebui să fie un exemplu pentru proaspeţii absolvenţi sunt în acest moment doar o barieră pentru dezvoltarea profesională corectă. La momentul terminării şcolii ai speranţa că intri într-un domeniu profesional de elită. Dezamăgirea oferită de realitate este doar o continuare a situaţiei din şcoală. Sistemul funcţionează în acelaşi mod pentru că este administrat şi girat de aceeaşi specialişti.

Discursurile pompoase, învinovăţirea beneficiarului sau a administraţiei nu pot ascunde faptul că avem arhitectură de proastă calitate şi deloc urbanism. Doar modificările legislative nu vor schimba funcţionarea acestui sistem care produce nonvalori din primul an de facultate până la ultimul proiect realizat în calitate de proiectant.

15 comentarii la „Profesioniştii arhitecţi şi urbanişti”

  1. Cu toate ca sunt inca proaspat in breasla urbanistilor in urma parcurgerii acestui articol pot spune ca o prima impresie ca sunt in mare parte de acord cu cele scrise. Am avut ocazia sa iau contact cu realitatea inca din primul an de facultate. Diferentele sunt extraordinar de mari dar asta dintr-un punct de vedere subiectiv.”la o adica” profesorii predau regula nu exceptia si este normal sa existe aceasta discrepanta. Avand o minima experienta in domeniu (4 ani) urbanismului pot sa spun ca problema cea mai mare a noastra este cadrul legal in care profesam. Acesta nu este in favoarea noastra in cea mai mare parte si asta pentru ca este inca la inceput vreau sa cred eu ca este scuza. Dar sunt de acord cu faptul ca desi intradevar beneficiarul are puterea de decizie si este si normal profesionistii nu fac eforturi in procesul de modelare a deciziei. Consider ca primordial profesionistul urbanist/arhitect trebuie sa fie PERSUASIV. Calitate care ar trebui dezvoltata pe tot parcursul ciclului universitar. As vrea sa inchei prin a spune ca ar trebui sa ne referim la o moralitate a breslei ci nu una individuala.

    Răspunde
    • Din păcate una se predă în şcoală şi alta se întâmplă în realitate, chiar profesori fiind printre cei care impun excepţiile transformându-le în reguli…teoria este bună pentru şcoală, iar realitate o descoperi abia când începi să lucrezi…aveţi dreptate în ce priveşte legislaţia şi sunt hotărât să scriu un articol şi pe această temă…personal mi se pare absolut stupidă explicaţia „beneficiarul a vrut aşa”, în acelaşi timp considerându-l pe acesta o persoană inferioară…automat în momentul în care marele arhitect/urbanist nu este în stare să îşi impună punctul de vedere, te întrebi cât de reală este imaginea de intelectual, profesionist şi parte din elită…aveţi dreptate căci modul în care trebuie discutat cu beneficiarul nu se studiază deloc în şcoală…atât timp cât breasla nu este în nici un fel organizată îmi permit să apelez direct la moralitatea individuală

  2. cu toate astea ma indoiesc ca arhitectura si urbanismul o pot lua cu mult inaintea societatii (prin aceasta intelegand inclusiv cadrul legislativ ), desi ar fi frumos. pana atunci, intocmai cum spui, totul se rezuma (si bazeaza pe) raspunsuri individuale date unei situatii generale 🙂

    Răspunde
    • sunt de acord, dar atunci trebuie să mai domolim discursul cu „profesie de elită, intelectuali, cei mai frumoşi şi deştepţi etc.”…au existat vremuri când şi în România societatea era modelată de avangarda arhitecturii şi urbanismului sau măcar se încerca asta 🙂

    • In vremurile la care te referi meseria de arhitect era mult mai restrictionata ca acces decat astazi. Clienti si arhitecti faceau parte (in cele mai multe cazuri) dintr-o clasa extrem de instruita si cu o cultura fixata prin cateva generatii. Diferenta intre ieri si azi e de scara (valorica si de marime), probabil avem de recuperat cateva generatii de cultura restante (sterse). Si ai dreptate, putina modestie nu strica niciodata 🙂

  3. Foarte adevarat ce spui, si cred ca usor de inteles pentru oricine. Un lucru important pare sa scape insa tuturor arhitectilor si urbanistilor, si anume rolul unei profesii ce leaga aceste doua domenii : Arhitectura Peisajului. Cred ca lipsa totala a prezentei specialistilor arhitecti peisagisti in institutiile de decizie privind dezvoltarea si remodelarea peisajului urban, cat si lipsa resorturilor legale de a profesa in afara domeniului privat, este unul din marile motive ale aparitiei unui peisaj urban ce se indeparteaza tot mai mult de factorul uman, si vine ca un plus la calitatea scazuta a vietii in orasele noastre.
    Eu as mai „da vina” si pe OAR si asociatia urbanistilor, foarte timid prezente ca model.

    Răspunde
    • deocamdată nici urbanistul nu este luat în serios de arhitect, deci cu atât mai puţin arhitectul peisagist 🙂
      în administraţie există destul de puţini arhitecţi, extrem de puţini urbanişti şi cred că ai fi surprins ce pregătire au mulţi din arhitecţii-şefi din România… nici în cazul urbaniştilor legea nu e foarte corect făcută, dar cumva vom supravieţui 🙂

  4. am un teren in buc. zona protejata si in urma certificatului urbanist obtinut mi s a cerut Puz.
    doresc o discutie cu un arhitect urbanist

    Răspunde

Lasă un comentariu