Politică și urbanism în București 4

politica-urbanism-Bucuresti

Săptămâna trecută am făcut o mică greşeală. Am uitat în acel articol să vă spun că mai există un candidat oficial, domnul Cristian Buşoi, desemnat deocamdată de organizaţia locală. Până la confirmarea finală am să-l consider candidatul PNL şi am să analizez declaraţiile, propunerile, soluţiile şi alte elemente pe care le va arunca în spaţiul public.

Ieri ne-a oferit primul moment de destindere. Domnul Buşoi a avut o conferinţă de presă pe tema stării fizice a clădirilor din Bucureşti, risc seismic şi capacitatea administrativă în cadrul unor catastrofe. Deci a fost cu cutremure, consolidare şi, de aici încolo, a putut să rezolve dintr-un foc o mare parte din problemele oraşului. Un mare spital, cel mai mare din sud-estul Europei (normal), este una dintre soluţii şi, a doua, consolidarea tuturor clădirilor. Cum? Rapid, eficient, respectând sau adaptând legea… gata strategia. Practic, cam aşa:

Ca o chestie absolut normală pentru echipa care l-a sfătuit, domnul Buşoi s-a simţit obligat să profite de drama de la Colectiv şi de imagini furate. Este doar primul, o să o facă toţi, într-un fel sau altul şi, păstrându-ne calmul, nici nu cred că ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni. Pentru nimeni inteligent.

Revenind la soluţii, ele nu există. Se va face repede, eficient şi, cred eu, cel mai interesant, indiferent de costuri și de eforturi. Dar sigur că transparent, legal…

Celălalt candidat declarat, domnul Nicuşor Dan, are şi el soluţiile. Ele nu diferă, par doar un pic mai aplicate, dar la fel de strategice. Tot rapid, tot cu respectarea legii, tot cu parteneriate… Domnia sa spune aici ce vrea să facă:

10. Prevenirea efectelor cutremurului

Specialistii afirma ca la un cutremur de intensitatea celui din 1977, mii sau chiar zeci de mii de bucuresteni pot sa moara.

Solutii:

Elaborarea hartii de risc seismic si a studiilor de vulnerabilitate seismica a cladirilor
Finantarea de catre Primarie a studiilor de consolidare
Consolidarea in ritm sustinut a cladirilor incadrate ca avand risc seismic
Respectarea stricta a legii in constructii.

Un subiect important de campanie şi, mai important, de interes pentru bucureşteni. Sigur, va fi tratat populist, dar ar fi interesant dacă candidaţii ar avea măcar interesul de a pune în programul lor idei generale ale unei strategii reale. Cum am mai spus şi altădată, poate cel mai corect ar fi să spui: da, am o vagă idee, am un interes deosebit pentru această problemă, dar omul meu din echipă, domnul Cutărescu, este mult mai pregătit pentru a vă răspunde. Îl las pe el să vă zică ce presupune o astfel de strategie, un pic detaliată, dar mai realistă. El vă poate spune că va dura mulţi ani, decenii, că este extrem de dificil, dar nu imposibil şi presupune..


Repet: nu mă interesează persoana care candidează sau este într-o funcție publică. Vreau să pun în discuție doar afirmațiile, ideile, planurile sau orice alt element consideră ei că este necesar sau au obligația să fie împărtășit publicului. Demersul meu este legat doar de o bună informare a celor care doresc să voteze și să înțeleagă ce se întâmplă în București. Dacă ajungeți la concluzia că persoanele respective nu au nici cea mai mică idee despre ce vorbesc sau fac, nu trebuie să dați vina pe mine. Aveți libertatea de alegere și, poate mult mai important, aveți libertatea de a vă informa.

Nu există o singură soluție, un singur răspuns sau o rezolvare rapidă. Nu există niciun Harap Alb, mesia sau greucean care să ne salveze.

Lasă un comentariu