Din momentul în care se mutase în oraş începuse să exploreze. Încerca să descopere cât mai mult din locul în care urma să stea următorii ani şi, oricum, asta era un obicei de-al lui. Peste tot făcuse aşa: mutat cu informaţii puţine şi, pe urmă, descoperit pas cu pas locul, locurile. Nu i-a plăcut întotdeauna, dar nici nu avusese multe opţiuni.
Cam asta a fost şi cu Bucureştiul. S-a nimerit. A ales nu locul, ci treaba pe care o avea de făcut aici. Păcat că începuse aşa prost. Toţi i-au zis că asta nu e o perioadă bună pentru văzut oraşul, dar evident că nu i-a crezut. Localnicii exagerează de multe ori şi el trăise în zone mult mai puţin plăcute. Dar acum chiar era cam ciudat. Griul de care se plângeau toţi chiar era prezent. Se simţea peste tot, dar primise asigurări că imediat ce vina primăvara aia mai frumoasă o să se schimbe totul. Asta până apare vara şi, după aia, va fi iar groaznic de trăit aici. O să vadă.
Pe lângă griul acesta destul de ciudat, părea că oraşul ăsta e destul de diferit de ce văzuse până acum. Mai fusese în est, dar era ceva aici destul de special. Aşa i se părea la prima vedere. La asta contribuiseră şi poveştile lui Mişa.
Până la apariţia lăudatei primăveri s-a decis să vadă mai mult din poveşti. Avea nişte recomandări vagi şi timp destul. A luat prima carte, şi-a deschis o sticlă de vin şi a început… După două zile de citit tot nu reuşea să înţeleagă despre ce oraş vorbesc ăia-n cărţi. Pe fereastră nu vedea nimic din ce se povestea pe hârtie… câtă răbdare trebuie să ai cu Bucureştiul?
Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.
