Panorama Bucureștiului în anii 1920 – color

Am promis că în rubrica Reconstituiri virtuale voi reface mai întâi demolata Hala Unirii. Se lucrează încă, iar pe facebook am mai pus câteva poze cu stadiul lucrării. Până atunci vă prezint o imagine color a centrului Bucureștiului în anii 1920.

Am plecat de la imaginea alb-negru a Bucureștiului, poză preluată de pe Muzeul de Fotografie. Imaginea aeriană a Bucureștiului ne dezvăluie orașul din anii 20, având în prim plan Palatul Regal și piața, Ateneul, Calea Victoriei, alte clădiri, existente și astăzi, fiind destul de ușor de identificat.

Reconstituirea este de fapt doar colorarea imaginii alb-negru, o interpretare a modului în care arăta orașul. Bineînțeles că nu am intrat în detaliu, nu am căutat exact ce culori avea fiecare clădire. Este doar o poveste imaginară despre un oraș dispărut. Pentru mine a fost distractiv să-mi imaginez color toată panorama, așa că am făcut trei variante.

Repet că documentarea este inexistentă, ce vedeți în poze este doar un exercițiu. Mie îmi place cel mai mult prima variantă, dar poate voi aveți altă părere. Chiar m-am distrat când am colorat, iar pe cei interesați de identificarea clădirilor din imaginea panoramică, îi rog să citească tot articolul de pe Muzeul de Fotografie. Sunt acolo toate informațiile necesare.

6 comentarii la „Panorama Bucureștiului în anii 1920 – color”

  1. inca nu incepuse boom-ul interbelic,daca nici pe Magheru nu erau blocuri inalte.Oricum ,mare pacat de Piata Palatului Regal,care a fost distrusa si de Carol al II-lea,dar si de comunisti,in spate ,la sala palatului. Cred ca era cea mai frumoasa piata din Bucuresti de departe astazi.

    Răspunde
    • e greu de spus ce ar fi fost dacă… Carol al II-lea nu a terminat intervenţia urbană, iar comuniştii au refăcut un spaţiu care nu era atât de urban pe cât s-ar crede… oraşul se modifică şi aici avem doar un anumit moment din evoluţia sa 🙂

    • impresia asta este şi un rezultat al faptului că la vremea respectivă Bucureştiul era destul de rural… regimul de înâlţime al clădirilor nu era foarte crescut, astfel că o imagine aeriană poate sugera o vegetaţie foarte dezvoltată… la nivelul strazii, probabil că maidanele nu ar mai fi părut la fel de atrăgătoare 🙂

Lasă un comentariu