Am aflat in episodul trei ca domnul Dobrescu a incercat sa mearga prin Londra cu bicicleta. Aventura nu s-a terminat chiar bine si acum ca este intr-o usoara recuperare domnul Dobrescu ne-a trimis poze cu „obstacolele” care i-au pus viata in pericol. Sigur ca experienta „vasta” in domeniul ciclismului l-a facut pe dumnealui sa paraseasca traseele marcate si astfel panica sa a crescut exponential.
Elementele principale de mobilier urban care i-au dat emotii domnului Dobrescu sunt bolarzii. Sigur ca nu a fost vina lor sau a administratiei care i-a amplasat, caci toti erau pusi unde trebuie si aveau un rol clar, dar odata ce a parasit traseele ciclistilor, acestia s-au transformat in inamicii dumnealui. Trebuie precizat ca domnul Dobrescu a comis o ilegalitate cand s-a plimbat cu bicicleta pe unde a vrut el si acum crede ca accidentul e o pedeapsa divina pentru incalcarea legii.
Londra are o varietate de bolarzi, unii mai vechi, altii mai noi. Materialele principale folosite sunt metalul, piatra si am avut surpriza sa descoperim si cativa din lemn. In general se gasesc intr-o stare buna, poate cativa ar mai avea nevoie de o vopsea, dar asta nu ii face mai putin interesanti. Ce este de remarcat este ca nu exista nici macar unul singur care sa fie din plastic sau in cazul unei deteriorari sa nu fie inlocuit. Ca in orice oras civilizat, bolarzii care sunt meniti sa restrictioneze accesul intr-o zona, dar totusi sa permita accesul ocazional pentru vehicule, se retrag in pamant si nu sunt „mutati” manual de un „domn portar”.
Sigur ca in „nebunia” sa de a se plimba pe bicicleta prin locuri interzise pentru o astfel de deplasare, domnul Dobrescu a avut si „aliati”. Nu cred ca cineva s-a gandit ca urmatoarele elemente de mobilier urban ar putea folosi ca sprijin unui biciclist inconstient, dar domnul Dobrescu s-a folosit de ele pentru sprijin, repaos dupa emotiile unui eveniment neplacut sau doar a se odihni si pentru a isi face din nou curaj. Este vorba de cateva garduri sau imprjmuiri:
Aceste „delimitari” sunt parte din mobilierul urban, integrate in imaginea unei strazi si nu impiedica trecatorul sa exploreze cu privirea tot spatiul. Si in design-ul acestor elemente se observa grija de a imbunatati spatiul si nu de a crea, din orice, elemente care sa „violeze” privirea.
In urmatoarelel episoade, domnul Dobrescu mi-a spus ca doreste sa ne prezinte cateva subiecte foarte dragi primarilor bucuresteni: banci, spatii verzi si chiar si cosuri de gunoi. Speram ca „frenezia” amenajarilor cu mobilier urban in Bucuresti nu este prezenta si in Londra, un oras care pana acum l-a uimit pe domnul Dobrescu prin decenta, bun simt si respect fata de spatiul comun.
