Anul trecut am avut o colaborare foarte bună cu cei de la Asociaţia Art People cu un proiect despre monumentele de for public din Bucureşti. Eu am lucrat la o parte din acest proiect, cu accent pe urbanism, planuri de dezvoltare şi sistematizare, istorie, analize urbanistice şi prezentări 3D.
Cu acceptul celor de la fundaţie vă voi prezenta într-o serie de articole câteva extrase din partea la care am lucrat. (vezi aici articolele: unu, doi şi trei).
Planificarea urbană în perioada comunistă (integrarea forțată a programului arhitectural socialist)
- Perioada de tranziție, consolidarea puterii politice și administrative
- Reorganizarea administrativă 1952
- Planul general de sistematizare/schița de sistematizare
- Proiecte de dezvoltare:
- Marile proiecte
- Intervenții punctuale
- Perioada de tranziție, consolidarea puterii politice și administrative
[…]
La fel ca în spaţiul sovietic, domeniul arhitecturii este printre ultimele care este reorganizat. Iniţial nu există aproape deloc investiţii publice noi. Sunt continuate şi finalizate proiecte mai vechi (ansamblul Ferentari), dar prezentate propagandistic ca realizări ale noului regim. Profesia liberală este afectată treptat de deciziile politice, astfel că la începutul anilor 50 nu mai există birouri individuale, arhitecţii devenind angajaţi în noile instituţii create. Învăţământul de arhitectură este şi el restructurat, fiind oricum afectat de legislaţia nouă care stabileşte criterii noi de admitere şi continuare a studiilor.
Organizaţia breslei este complet destructurată, mai târziu fiind creată o structură nouă (1952), model preluat de la sovietici şi bazat pe organizarea uniunilor de creaţie. Arhitecţii şi domeniul sunt priviţi ca o parte importantă a procesului de propagandă şi transformare a spaţiului, dar decizia în privinţa tuturor proiectelor va fi şi rămâne strict politică.
Statul şi mai ales Partidul sunt cei care vor decide în mod concret cum se dezvoltă teritoriul urban sau rural, adesea aceste decizii fiind luate direct şi fără vreo competenţă profesională de persoane din conducere.
- Reorganizarea administrativă 1952
[…]
Prima hotărâre stabileşte clar direcţia în arhitectura românească, modelul sovietic este cel corect şi realism-socialismul este stilul potrivit pentru dezvoltarea oraşelor. Printre altele se înfiinţează Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii (un fel de minister al arhitecturii şi construcţiilor), se instituie funcţiunea de arhitecti-şefi ai oraşelor, secţii de arhitectură şi sistematizare regionale şi orăşeneşti (organe locale ale CSAC), ISPROR (institut care se va ocupa cu sistematizarea, proiectare în toată ţara), Institutul de Arhitectură (studii universitare), Uniunea Arhitecţilor din R.P.R., iar pentru Bucureşti va fi înfiinţată o Direcţie de arhitectură şi sistematizare.
A doua hotărâre vizează chiar Bucureştiul prin realizarea unui plan general de sistematizare şi reconstrucţie, valabil pentru o perioadă de 15-20 de ani. Este precizat că modelul ideal este cel sovietic şi realism-socialismul, cu menţionarea clară a cvartalului. Prin hotărâre sunt stabilite câteva direcţii clare de dezvoltare şi chiar unele investiţii specifice (Dâmboviţa navigabilă, metrou ş.a.) fără a avea nicio o analiză prealabilă.
[…]
- Planul general de sistematizare/schița de sistematizare
[…]
Schiţa de sistematizare a fost un instrument de planificare urbană modificat ulterior în fiecare decadă din perioada comunistă. În realitate acest plan nu a avut niciun rol real, el fiind schimbat şi transformat în funcţie de deciziile conducătorilor politici de la cel mai înalt nivel. Politicul şi în special anumiţi decidenţi de la vârf vor face uz de propria funcţie pentru a decide în mod arbitrar fiecare intervenţie urbană. Sigur, unele principii, propuneri şi idei ale acestor schiţe sunt păstrate de a lungul epocii, dar de multe ori nu vor fi puse în aplicare conform planurilor sau realizarea va fi complet diferită.
În practica de proiectare şi sistematizare a fost introdus un alt element: detaliul de sistematizare. Acest plan a fost cel care s-a întocmit pentru diferitele proiecte, mai mari sau mai mici, de pe întreaga suprafaţă a oraşului.
[…]
- Proiecte de dezvoltare
Perioada regimului comunist este marcată din punct de vedere al sistematizării oraşului de mai multe etape, toate legate de deciziile politice ale conducerii epocii. Aceste etape pot fi descrise succint prin arhitectura realismului-socialist (perioada anilor 50), modernismul socialist (anii 60 şi parţial 70) şi un postmodernism cu puternice influenţe naţionaliste către final (parţial anii 70 şi anii 80).
[…]
- Marile proiecte
[…]
Anii 60 şi parţial 70 aduc trecere la modernism. Moartea lui Stalin şi discursul lui Hrusciov impun în tot lagărul socialist aceste transformări. În cazul României e nevoie de aproximativ 6 ani pentru a se adopta public această nouă viziune. Cert este că Bucureştiu intră în perioada realizării marilor ansabluri de locuinţe colective: Drumul Taberei, Balta Albă – Titan, Berceni, Griviţei sau Pajura. În acelaşi timp sunt restructurate şi diferite artere principale, unele parţial, dar cu intervenţii radicale în special în zona de periferie. Programul modernist presupunea oricum preferinţa pentru locuinţe colective, sistematizarea aducând urbanismul liber şi crescând regimul de înălţime al clădirilor.
Noile ansambluri vin (cel puţin în planuri) cu diferite dotări socio-culturale. Din păcate nu toate sunt realizate, dar a existat o planificare mult mai riguroasă a acestora. Deciziile politice vor fi din nou prioritare, adesea diferite amplasamente fiind transformate doar în urma unor astfel de măsuri arbitrare.
[…]
În ce priveşte monumentele de for public, acestea au înregistrat un regres în realizare în această perioadă. Sistemul sovietic nu a fost un adept constant al propagandei prin astfel de monumente. În planificarea socialistă bucureşteană a marilor proiecte nu există decât foarte rar indicii pentru amplasarea unor astfel de elemente în spaţiul public. Mai degrabă decizia şi implementarea acestora a fost o chestiune de decizie politică şi rezolvare în cadrul unei investiţii punctuale.
- Intervenții punctuale
Marile proiecte au fost întotdeauna însoţite în fiecare epocă de intervenţii punctuale în diferite zone ale oraşului (proponderent în zona centrală). Anii 50 şi 60 reprezintă o refacere a ţesutului urban din zone afectate de bombardamente sau nefinalizarea unor proiecte anterioare: axa Magheru-Bălcescu, zona Gării, finalizarea unor edificii de importanţă. Treptat apar în peisajul bucureştean şi investiţii complet noi, unele cu un puternic mesaj de propagandă: Opera Română, Casa Scânteii sau Sala Palatului. Acestea sunt continuate şi în următoarele etape ale comunismului prin edificii ca Palatul Pionerilor, Sala Polivalentă, Radiodifuziunea şi Televiziunea, instituţii de învăţamânt (Politehnica) şi culminând cu Casa Republicii (actualul Palat al Parlamentului).
[…]
În anii 50 mai pot fi aminitite statuile de la intrarea în complexele sportive, 23 August şi Dinamo (Discobolul sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad), dar acestea sunt exemple rare într-o perioadă în care nu exista interes pentru astfel de realizări. Poate cel mai mare ansamblu realizat în parcuri este Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism (Mausoleul Eroilor Comuniști) din actualul Parc Carol I – arhitecți Horia Maicu și Nicolae Cucu (1963). Pentru acesta a fost reconfigurat întregul parc, cu transformări ale traseelor pietonale și un proiect gândit pentru a pune în valoare mausoleul.
[…]
Vezi aici articolele parte din acest studiu: unu, doi şi trei.
Scrie și-un articol despre refugiile de tramvai din București înguste lipsite de garduri de protecție.