Monumente bucureştene 1

Anul trecut am avut o colaborare foarte bună cu cei de la Asociaţia Art People cu un proiect despre monumentele de for public din Bucureşti. Eu am lucrat la o parte din acest proiect, cu accent pe urbanism, planuri de dezvoltare şi sistematizare, istorie, analize urbanistice şi prezentări 3D.

Cu acceptul celor de la fundaţie vă voi prezenta într-o serie de articole câteva extrase din partea la care am lucrat (vezi aici articolele: unu, doi şi trei).


Încadrarea monumentelor de for public în planurile de dezvoltare ale orașului (1869–1947)

  • Planuri de dezvoltare generale:
    • Propuneri și regulamente de dezvoltare în secolul XIX
    • Planuri de sistematizare de la începutul secolului XX
    • Plan director de sistematizare 1935
  • Planuri de dezvoltare locală sau zonală:
    • Bulevarde bucureștene (axa est-vest)
    • Bulevarde bucureștene (axa nord-sud)
    • Inițiative locale ale instituțiilor sau persoanelor private

  • Planuri de dezvoltare generale

[…]

Pornind de la perioada Regulamentelor Organice a anilor 30 ai secolului XIX şi culminând cu Planul director de sistematizare din 1935 Bucureştiul este sistematic transformat prin modernizări succesive, dezvoltarea unor noi zone urbane, experimente reuşite şi nereuşite de urbanizare, apariţia unor instituţii complet noi şi crearea de legislaţie pentru această evoluţie.

[…]

Din punct de vedere al monumentelor de for public bcureştene planurile de sistematizare generale nu sunt foarte generoase în precizări şi reglementări. Există rare precizări clare de amplasare a unor monumente de for public distincte, dar asta şi pentru că detalierea acestor planuri era o etapă ulterioară.

De la prima statuie din Bucureşti, Mihai Cantacuzino de Karl Storck (1869), şi până la anii 40 ai secolului XX, practica realizării monumentelor de for public se modifică, modernizează şi profesionalizează treptat. Planurile de urbanism şi ulterioarele modificări din spaţiul bucureştean încep să prevadă şi să realizeze spaţii urbane speciale pentru aceste tipuri de monumente. Poate mult mai important, în timp se realizează o perfectare a colaborării dintre sculptori, urbanişti, ingineri şi arhitecţi pentru realizarea unor monumente dedicate anumitor spaţii urbane bucureştene.

  • Propuneri și regulamente de dezvoltare în secolul XIX

În decursul secolului XIX nu putem vorbi despre planuri de dezvoltare pentru întregul oraș, dar există diferite inițiative și regulamente care se vor aplica la nivelul Bucureștiului sau doar zonal. Prima inițiativă de modernizare clară este înființarea Comisiei pentru înfrumusețarea și îndreptarea poliției (1830), comisie care stabilește ulterior diferite regulamente. Preocupările principale privesc delimitarea și marcarea suprafeței orașului, alinierea fronturilor stradale, reglementarea străzilor, obligativitatea autorizației de construire, curățenia în oraș, crearea de piețe etc. Aceste preocupări vor fi urmărite în tot decursul secolului XIX, cu înființarea diferitelor organisme în cadrul administrației care să rezolve probleme specifice, dar fără a stabili o viziune de ansamblu în ce privește o strategie generală.

Bucuresci capitala României, dedicatu Majestatei Sele Imperatorul tuturor Russielor Alexandru Nicolaevitz, Major D. Pappasoglu editor si compuitor, 1871

[…]

Amplasarea statuilor bucureștene realizate în secolul XIX este o decizie oarecum arbitrară. Adesea spațiile nu erau proiectate inițial pentru a primi monumente de for public, statuile nu erau realizate pentru locuri specifice, existând chiar mutări succesive de monumente, unele locuri centrale fiind utilizate succesiv pentru amplasarea mai multor monumente diferite ca volum, însemnătate sau plastică.

  • Planuri de sistematizare de la începutul secolului XX

Începutul secolului XX aduce schimbări în modul de administrare și realizare a dezvoltării urbane a Bucureștiului. Practica implementării diferitelor regulamente, a realizării bulevardelor de la sfârșit de secol XIX și proaspăta Lege pentru organizarea comunelor urbane din 1894 aduc administrația în momentul de a realiza un plan de sistematizare pentru întregul oraș. Primul pas îl reprezintă chiar organizarea în 1906 a unui concurs pentru realizarea unui astfel de plan. Fără succes imediat, dar acesta generează ulterior realizarea unei serii întregi de studii și regulamente care sunt grupate în planuri de sistematizare.

În perioada imediat următoare sunt aprobate planuri de sistematizare, acestea fiind în timp modificate, îmbunătățite și îmbogățite profesional. Din 1914, primul plan aprobat, și succesiv 1916, 1919-1921 orașul București capătă noi reglementări.

[…]

Noile proiecte (perioada 1911-1913) pentru Piața Mihai Vodă, Piața Sf. Gheorghe, prelungirea bulevardelor Dacia și Ferdinand sau noua arteră între Camera Deputaților și viitorul Senat au toate prevăzute amplasamente specifice pentru grupuri statuare, monumente de for public. Proiectele acestea însă nu vor fi realizate, iar planurile finalului perioadei interbelice au adus ulterior modificări substanțiale în modul de dezvoltare a spațiului public bucureștean.

  • Plan director de sistematizare 1935

Sfârşitul anilor 20 şi începutul anilor 30 ai secolului XX reprezintă o concentrare a studiilor pregătitoare pentu întocmirea Planului director de sistematizare. Acesta este aprobat în 1935, dar, ca în multe cazuri în istoria Bucureştiului, nu are şansa să fie pus în aplicare. Modificările sale se datorează intervenţiilor locale ulterioare în diferite puncte cheie sau a unor factori externi (război, modificări politice). Totuşi există o serie de propuneri specifice în ce priveşte estetica bucureşteană şi realizarea unor monumente de for public.

[…]

Prin Planul director se specifica şi intenţia ca următoarele planuri de detaliu să conţină studii şi delimitarea unor terenuri pentru amplasarea de monumente comemorative, fântâni sau statui în diferite cartiere ale oraşului.

  • Planuri de dezvoltare locală sau zonală

Perioada 1869-1947 este marcată de realizări urbanistice la nivelul întregului oraş, dar fără o necesară sistematizare generală. Avem investiţii de mare amploare, dezvoltate pe zeci de ani, aşa cum sunt bulevardele bucureştene, amenajarea salbei de lacuri a Colentinei sau sistematizarea Dâmboviţei, dar şi reamenajări locale, de mai mici dimensiuni, dar de importanţă la nivelul oraşului (pieţe urbane, grădini publice).

Planurile de alinieri sunt un alt instrument care au generat în timp transformări urbane însemnate. Investiţiile în clădiri monumentale, sedii pentru noi servicii administrative şi politice, au fost o altă modalitate de transformare a spaţiului public bucureştean.

  • Bulevarde bucureștene (axa est-vest)

[…]

Planurile iniţiale nu prevedeau realizarea unor monumente de for public, dar spaţiile proiectate (pieţele situate la intervale regulate pe noua axă) au fost utilizate ulterior pentru amplasarea diferitelor obiecte monumentale.

Detaliu din Planul orașului Bucuresci, lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M. S. Regelui Carol I, 1895-1899 Pe plan este marcat tronsonul de est al axei est-vest

În aproape fiecare piaţă situată pe bulevardele acestea au fost amplasate statui reprezentând personalităţi politice reprezentative pentru Partidul Naţional Liberal: Mihail Kogălniceanu – sculptor Oscar Han (1936), I. C. Brătianu – sculptor Ernest-Henri Dubois (1903), C. A. Rosetti – sculptor Wladimir Hegel (1903), Pache Protopopescu – sculptor Ion Georgescu (1899). Cu excepţia ansamblului I. C. Brătianu toate celelalte monumente nu au fost realizate special pentru spaţiile în care au fost amplasate, existând probleme de scară, volum, percepere ale acestora.

[…]

  • Bulevarde bucureștene (axa nord-sud)

O a doua parte majoră a sistemelor de bulevarde bucureştene o reprezintă realizarea axei nord-sud a oraşului. Chiar dacă aceasta nu este complet finalizată până în 1947, mare parte deja traversa oraşul şi a însemnat o modernizare a acestor zone.

[…]

Detaliu din Planul topografic al orașului București, 1911 Pe plan este marcat tronsonul dintre Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană

În ce priveşte monumentele de for public acestea sunt amplasate şi proiectate în spaţii bine definite şi dedicate. Pe această axă s-a dorit amplasarea unor statui sau grupuri statuare dedicate personalităţilor Partidului Conservator. Astfel avem realizările: Lascăr Catargiu – sculptor Antonin Mercie (1907), Tache Ionescu – sculptor Ernest-Henri Dubois (1931) sau în apropiere Alexandru N. Lahovari – sculptor Antonin Mercie (1901).

  • Inițiative locale ale instituțiilor sau persoanelor private

Pe lângă planurile generale sau marile proiecte de sistematizare au existat inițiative locale de realizare și amplasare a monumente de for public. Fie că acestea au fost inițiate de administrație (locală sau generală), diferite instituții sau chiar persoane private toate au avut în vedere o minimă amenajare detaliată a spațiului urban.

Exemple pentru intervenții punctuale ale administrației ar fi ansamblul Dinicu Golescu – sculptori Wladimir Hegel, Carol Storck, D. D. Mirea (1908) retras de la bulevard într-un spațiu special amenajat, ansamblul Luigi Cazzavillan – sculptor Filip Marin (1905) cu un scuar de dimensiuni medii, ansamblul Regele Ferdinand I – sculptor Ivan Mestrovic (1940) cu refacerea Pieței Victoriei sau statuia Regelui Carol I – sculptor Ivan Mestrovic (1939) în Piața Palatului Regal.

[…]

Au existat și inițiative private de amplasare a unor monumente în spațiul public bucureștean: Domnița Bălașa – sculptori Karl și Carol Storck(1881), monumentul lui Eugeniu Carada – sculptor Ernest-Henri Dubois (1924), bustul doctorului Haralambie Botescu – sculptor Dumitru Mățăoanu (1923), bustul lui Nicolae Leonard – sculptor Oscar Han (1929), Fântâna Lahovari (Fântâna George Em. Lahovary) – sculptor Carol Storck (1903) sau monumentul lui G. C. Cantacuzino sculptor Ernest-Henri Dubois (1904).


Vezi aici articolele parte din acest studiu: unu, doi şi trei.

Lasă un comentariu