Tocmai şi-a terminat de scris fişa pentru ziua de ieri. În fiecare seară făcea chestia asta de aproximativ patru luni. În fiecare seară îşi făcea o fişă simplă cu tot ce făcuse în ziua respectivă. Şi, când spun tot, nu exagerez. Fusese dintotdeauna destul de organizat, la serviciu îl puseseră tocmai pe o poziţie care presupunea, să zicem, tocmai urmărirea activităţilor zilnice. Şi acasă încerca să păstreze acelaşi mod de desfăşurare a vieţii.
Dar nu asta e cauza pentru aceste fişe. Asta e mult mai simplu şi a fost doar o concluzie logică pentru modul în care era el. Pur şi simplu, întotdeauna a crezut, pardon, a ştiut că este altfel. Mai bun, mai deştept. Ce să ne mai ascundem, ştia că este special, dar nu ştia exact de ce. Unele lucruri le intuia, dar s-a decis că ar fi mai simplu să-şi documenteze activităţile, iar explicaţiile nu vor întârzia să apară. Simple şi evidente, la fel ca certitudinea pe care o avea. Şi fişele aveau să o arate destul de clar, dar era nevoie de metodă. Aşa a început să noteze totul despre persoana sa specială.
Dimineaţa se trezea la şapte fix. Din pat se ridica pe la şapte şi trei minute. Special. La budă nu stătea mai mult de patru minute, cu tot cu spălat pe dinţi. Poate nu atât de special. Micul dejun era format din două cafele şi o felie cu unt şi gem. Special. Făcea abia după aia un duş, şi se stergea în dormitor. Foarte special. De îmbrăcat se îmbrăca în aceaşi ordine, hainele fiind aranjate în dulap şi pe scaunul verde. Ceasul îl punea ultimul. Special. Când ieşea din casă încuia uşa mai întâi sus şi apoi jos. Aici s-a întrebat prima dată dacă chestia asta e specială, dar nu ştia pe nimeni care să facă aşa. Mai întrebase şi el prin vecini. Special. Azi a plătit lumina, la bancă, şi cablul la ei, direct. Special, dar doar pentru că nu voia să dea la bancă mai mulţi bani. A văzut noua siglă a băncii, avea ceva cu tricolor, şi i-a plăcut. Special. Pe la dentist nu s-a mai dus, nu îl mai durea. Nu foarte special. Şi-a cumpărat o Eugenie de la butic, nu de la Mega. Special. În cartierul lui, pe strada lui din Pantelimon i-au plăcut culorile noului bloc, reabilitat de primărie recent, fără să plătească nimeni din bloc. Special. Din greşeală a remarcat şi noul scuar cu borduri roşii, mari şi impunătoare. Nu era chiar special pentru că o auzise şi pe doamna Dima că e mai bine aşa. La prânz a mâncat tot ciorba de acum trei zile. Smântâna aia era mai bună ca aia de la Mega. Special. Un somn bun te ajută să mai vezi pe seară lumea cu alţi ochi. Special. Seara nu a mai ieşit, dar a fost până la administrator. Încă nu se poate scoate becul de pe hol, becul ăla care consumă inutil. Special. La televizor era o emisiune despre Munţii Vrancei, comparaţi cu nu ştiu ce alţii de prin Franţa. A văzut şi ceva despre Eminescu. Special.
Zilele lui nu difereau mult şi asta i-a permis să tragă o concluzie destul de repede. Special era cu siguranţă, dar a aflat şi de ce. Cam tot ce făcea în fiecare moment era ceva extraordinar, special, şi în foarte multe cazuri nemaivăzut prin alte locuri şi la alţii. Era convins că numai el se şterge la cur, soarbe din ciorbă, trage pantalonii şi deschide uşa în felul acesta. Realizând unicitatea sa, sentimentul de care s-a umplut brusc a fost de mândrie atotsatisfăcătoare.
Şi atunci i-a remarcat şi pe ceilalţi. Erau cam la fel de speciali. S-a aşezat liniştit în rând şi a continuat să îşi scrie fişele despre cât de speciali sunt.
Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.
