I-am spus context pentru că nu am ştiut cum să spun spaţiului, spiritului, locului în care apare, este sau va fi o clădire. Indiferent de funcţiunea acesteia, pentru o analiză justă a acesteia cred că trebuie discutat contextul obiectului de arhitectură. El nu poate exista singur.
Ce formează acest context? Totul! De la mediul construit, clădiri, obiecte de mobilier, suprafeţe verzi, carosabile sau pietonale şi până la istorie, sentimente şi impresii ale oamenilor etc. Chiar înainte de existenţa fizică există acel spirit al locului. Locul are acele coordonate fizice, dar şi temporale. Cumva există o evoluţie a acelui spaţiu până în momentul în care ajunge să fie luat în primire de noul proiect. Şi până atunci există un dialog între proiect şi loc, acesta din urmă influenţând viitoarea edificare. Poate nu este evident, direct, dar întotdeauna există o influenţă.
Proiectul şi, ulterior, clădirea se aşază în acest loc pe care îl modifică, îl transformă. Spaţiul a fost alterat prin simpla includere a unui element nou, element care poate să transforme radical locul, să şi-l subjuge, sau ar putea fi doar un adaos necesar, o completare secundară. Transformarea însă există. De aici ar trebui să înceapă analiza arhitecturii unei clădiri, de la modificarea spaţiului, de la context şi cum îl alterează.
Avem exemple pe care le putem considera bune sau rele, distrugătoare sau revigorante. Casa Poporului este văzută în diferite feluri, dar ea şi-a creat un context pe care cu greu îl poţi aprecia. Arhitectura ei este legată de evoluţia acestui spaţiu, de distrugere, dar şi de reacţia locuitorilor. Nu o poţi discuta fără istorie, fără modul în care s-a construit, fără a prezenta ruptura spaţiului. În arhitectura ei intră mai mult decât caracteristicile fizice.
Dar asta se poate spune (într-un fel) şi despre clădirea lui Horia Creangă, imobilul Aro, sau despre Palatul Victoria, al lui Marcu. Câte clădiri de pe Calea Victoriei nu au modificat contextul? Câte nu şi-au adaptat locul şi câte nu s-au adaptat? Să încercăm să înţelegem contextul, spaţiul, evoluţia, istoria pentru a avea arhitectură de calitate. Pentru că asta dorim…
Bucureştiul nu mi se pare că are o arhitectură extraordinară, de star(arhitect), dar poate tocmai acesta este contextul. Poate locul nu are nevoie decât de o medie bună, o calitate crescută. Poate excesele sunt destule în spaţiul bucureştean pentru a mai fi nevoie şi de cele arhitecturale… Iar excesul nu este un bloc mai înalt decât permite legea. Acolo avem o ilegalitate. Exces e casa din deal…
