Foarte drăguț

Mi se pare foarte drăguț cum apar din când în când câte un comunicat oficial, o conferință de presă sau o scrisoare la fel de oficială ale unor organizații precum OAR (Ordinul arhitecților din România) sau RUR(Registrul urbaniștilor din România). Normal că de fiecare dată se critică, se infierează și se arată cu degetul către vinovați fără nume. Haos, fărădelege și calitate redusă sunt doar câteva elemente care trebuiesc aruncate la gunoi.

Pe lângă multele luări de cuvânt, organizațiile respective încasează taxe. De la proiectanți și de la beneficiarii proiectelor. Cum sunt utilizați banii nu discutăm acum. Și ca orice organizație de gen, OAR și RUR sunt cele care conferă dreptul de semnătură a unui proiect. Deci, pe de o parte înjurăm, iar pe altă parte dăm dreptul la a le primi. Ar fi foarte interesant de văzut câți arhitecți sau urbaniști și-au pierdut acest drept de semnătură în urma analizării unor realizări ale acestora. Eu știu că niciunul, dar poate o fi existând cineva care a fost „mustrat părintește”.

Altfel suntem și moraliști, luăm și ceva bani, ne facem că lucrăm și apărăm și dreptul la muncă. Deocamdată dreptul la semnătură se retrage doar dacă nu plătești cotizația, aceasta fiind astfel un criteriu de evaluare a competențelor profesionale.

2 comentarii la „Foarte drăguț”

  1. Parerea mea este ca (cel putin OAR, in RUR nu sunt membru) ar trebui sa se limiteze la a administra Tabloul National al Arhitectilor.
    Deoarece apartenenta la organizatie este dictata nu de o ideologie ci de dreptul la libera practica.
    Faptul ca cei din conducerea OAR au pareri despre arhitectura, urbanism, dezvoltarea orasului sau mai stiu eu ce mi se pare total lipsit de importanta. Partea proasta este ca presa considera aceasta organizatie un fel de purtator de cuvant al arhitectilor.
    Adesea nu am fost de acord cu luarile publice de pozitie ale OAR, iar cand am fost de acord, oricum nu am fost de acord cu dreptul lor in a-si exprima orice fel de opinii.
    Cred ca daca cineva are pareri despre orice s-ar putea inscrie in orice alta organizatie profesionala sau nu, cum ar fi Uniunea Arhitectilor sau orice ONG care militeaza pentru ceva legat de oras/arhitectura.
    Ei au incercat la un moment dat sa devina si un fel de tribunal al arhitectilor cand au chemat printr-un mass-e-mail un arhitect pentru „a-si sustine solutia propusa” in cazul unei interventii in Bucuresti. Din fericire arhitectul in cauza nu le-a raspuns si bine a facut!
    Asa ca, dragul meu coleg, este foarte bine ca nu indraznesc dumnealor (inca) mai mult. Reprezentativitatea acestor organizatii nu exista, deoarece cei mai multi arhitecti pur si simplu nu sunt interesati de ceea ce se intampla, nu voteaza, nu-si exprima parerile.
    Faptul ca unii membri ai conducerilor acestora sunt arhitecti altfel foarte ok nu este o scuza in a angaja TOTI arhitectii cu drept de semnatura in luarile domniilor lor de pozitie.

    Răspunde
  2. deocamdată nici OAR, nici RUR nu sunt doar administratori, iar încasarea mai multor taxe stipulate prin lege îi obligă la mai multe lucruri în acest moment…când spuneam de analiza unor lucrări nu mă refeream la estetică ci mai degrabă la legalitatea lucrărilor (cât de mult influenţează proiectantul decizia de a se încălca regulamente, continuarea unor lucrări când se cunoaşte ilegalitatea lor etc)…ar fi foarte frumos să avem critică de arhitectură, dar deocamdată pare că nu se poate

    Răspunde

Lasă un comentariu