-Hai că mă duc… plec acum. Vrei să iau ceva când mă întorc?
-Unde te duci din nou?
-Unde mă duc? Ţi-am mai zis… mă duc pe un deal.
-M-ai înnebunit cu chestia asta. Nici nu ştiu exact ce să cred… Cum adică te duci pe un deal şi stai să te uiţi? Da la ce te uiţi? Chiar ţi se pare normal ce faci?
-Ţi-am mai zis că nu e nimic anormal… aşa fac de zeci de ani, doar ştii… caut un deal, mă urc, mă uit…
-Măi, asta nu e normal! Şi, oricum, nu am înţeles niciodată. Cum să stai aşa, să te urci şi să stai să te uiţi? Ce distracţie e asta? Şi nici nu ai la ce să te uiţi!
-Ţi-am mai explicat… îmi plac dealurile, de fapt nu neapărat dealurile, dar chestiile astea mai înalte… alea făcute de om. Îmi place ce văd de pe ele. De aia îmi place la Văcăreşti, pe Lacul Morii şi mai sunt câteva locuri chiar pe Dâmboviţa.
-Băi, tu îţi baţi joc de mine! Cum adică? Te aştepţi să te cred că îţi place ce e acolo… păi nu e nimic frumos acolo!
-Eu nu mă uit la ce e în faţă. Mă întorc cu spatele la natura aia. Mie îmi place să văd ce las în urmă, blocurile, oamenii, oraşul… mă uit la ele şi îmi place ce văd.
-Mă scoţi din minţi! Într-o zi o să te întorci şi nu o să mai găseşti pe nimeni! O să-l iau şi pe Sorin şi o să plec! La cineva normal!
-Păi eu văd şi asta. Doar ţi-am spus că stau cu faţa la oraş…
Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.
