Deci, Londra la final

Intors in tara dupa concediul londonez, domnul Dobrescu mi-a adus ultimele poze si a tinut neaparat sa-si prezinte si concluziile vizitei sale. Primul lucru pe care mi l-a spus este ca merita sa pleci in Londra chiar daca unora le-ar parea mai scump fata de o excursie in alte zone. Asa cum s-a exprimat domnul Dobrescu: „ai ce sa vezi timp de trei saptamani si sa nu te plictisesti deloc, chiar gandindu-te ca ar trebui sa te intorci inca odata in acest oras magnific, pentru ca nu le-ai vazut pe toate.”

Londra este sigur unul dintre orasele care nu trebuie sa lipseasca din aceea lista cu ” o data in viata”. Domnul Dobrescu a fost foarte impresionat de tot ce inseamna viata acestui oras. De la atitudinea oamenilor, imaginea urbana generala si pana la berile baute in fata pub-ului, in picioare totul l-a impresionat pe domnia sa.

„Ca turist in Londra esti privilegiat”, o mica exagerare a domnului Dobrescu. Administratia se ocupa de cele mai mici detalii pentru ca turistul sa poata sa ajunga cat mai usor in locurile pe care doareste sa le viziteze. Si sunt locuri de vizitat. Londra este „incarcata” de muzee celebre si cu intrarea gratis. Da, Londra a decis ca „tot poporul trebuie sa aiba acces la cultura”. Pe orice harta turistica veti gasi toate obiectivele trecute astfel incat sa va bucurati cat mai mult de oras si bogatiile sale.
Fosta capitala de imperiu, Londra inca mai atrage o multime de imigranti din culturi diferite, dar preponderenti din fostele colonii. Totusi acestia se adapteaza si incearca doar sa aduca putin din cultura lor, fara sa „distruga” nimic din ce inseamna orasul acesta. E un exemplu de integrare sau poate mai degraba de acceptare a tuturor culturilor sub aceleasi reguli respectate de toti.

Reteaua de transport in comun este absolut fenomenala si chiar daca mai exista si acolo mici probleme, greve sau intarzieri, atitudinea calma si educatia sunt cele care pastraza spiritele calme. Domnul Dobrescu ne recomanda o scurta vizita pe site-ul oficial al Transport for London, pentru a va face o impresie despre reteaua si sistemul lor de transport. Va veti da seama ca nu este vorba doar de marketing cu acele sigle celebre (prezentate la inceputul fiecarui episod) ci de un sistem complex si bine pus la punct care vine sa usureze viata londonezilor.
Lucrul care l-a impresionat cel mai mult pe domnul Dobrescu este insa respectul fata de spatiul public. Oamenii si administratia, impreuna, isi respecta locul in care traiesc, muncesc si se distreaza. Aceasta educatie ii face sa isi respecte trecutul, dar sa investeasca si in modernizarea orasului. Londra este unul dintre orasele care nu isi distruge arhitectura veche ci o reface sau remodeleaza pentru nevoile moderne. Cladirile noi, cu putine exceptii, nu distrug un spatiu care este incarcat de istorie si care inca mai pastreaza acest aer. Sunt zeci de zone rezidentiale in Londra, in care arhitectura nu s-a modificat de la 1800 si nimeni nu se gandeste ca ar putea fi schimbata pentru ca e veche.

Daca un lucru functioneaza bine, atunci nu e nevoie sa fie schimbat. Probabil ca asta este una dintre devizele londonezilor pentru ca veti vedea in oras multe lucruri care sunt vechi, dar inca ingrijite. De la cladiri refacute cu aceleasi materiale ca in trecut si pana la toaletele publice, totul este facut sa iti creeze o imagine placuta.
Nu lipsesc nici noile zone de birouri cu sticla si metal, dar si acestea au fost facute astfel incat au devenit un simbol al orasului.
Ar fi multe de povestit despre Londra si domnul Dobrescu ar avea multe recomandari pentru cine ar dori sa-i ceara asa ceva, insa dumnealui m-a rugat sa va transmit, ca fiecare sa incerce sa exploreze cum vrea orasul si sa-si creeze o imagine proprie caci Londra are atatea zone diferite incat nu poate exista un singur fel de a o caracteriza. La dorinta domnului Dobrescu am sa transmit din nou multumiri fiului sau pentru aceasta ocazie si daca doriti sa revedeti fiecare episod in parte, aveti mai jos link catre fiecare episod.

Episodul unu
Episodul doi
Episodul trei
Episodul patru
Episodul cinci
Episodul sase
Episodul sapte
Episodul opt

Pe final domnul Dobrescu s-a bucurat ca propunerea la care lucrez ii aduce aminte de Londra, dumnealui fiind inca in „perioada de reacomodare” cu spatiul dambovitean. Perioada de vacanta s-a incheiat pentru biroul de proiectare si acum trecem din nou la munca.

6 comentarii la „Deci, Londra la final”

  1. Da' domnu' Dobrescu nu are si o poza cu dansul? Nu de alta, dar macar sa stim cui multumim pentru impresiile turistice impartasite! :D
    Răspunde

  2. @Marivs…crede-ma ca am incercat sa-l fac pe domnul Dobrescu sa iasa din acest anonimat…am incercat sa-l conving sa punem si o poza cu dansul la fiecare articol, dar nu l-am putut convinge…petru dumnealui inca este o chestie noua blogul, dar sa stii ca citeste toate comentariile care ii sunt adresate…eu il anunt cand cineva i-a transmis ceva si vine la birou si citeste…sper ca pe viitor sa treaca peste emotile astea si poti fi sigur ca toate mesajele ajung la dansul 🙂

    Răspunde
  3. Hombre, te felicit pentru excursie! As vrea sa mai am si eu o data oportunitatea sa merg acolo; cum am fost in urma cu peste 10 ani, toate imaginile mele sunt pe diapozitive :(
    Răspunde

  4. @Adrian…din pacate asta a fost ultimul episod cu Londra…gata cu vacanta, trecem la munca cu gandul la o viitoare excursie 🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu