De 8 ani

Astăzi se fac opt ani de la primul articol. Ce pot să spun pentru aniversarea asta? Nimic extraordinar… sper să prindem 10… sună bine, rotund…

La fiecare aniversare prezint planurile pentru anul următor (anul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7). Am stat, am gândit, am plănuit. Noul nostru an are de toate și o să fie cel mai bun. Cel mai bun!

Ce facem în anul următor

Am zis deja că o să fie cel mai bine, online şi offline. Anul acesta vreau să facem mai multe lucruri în offline. Asta ar fi ideea principală: mai mult pe afară, în realitate.

Logic, o să fie articole la toate categoriile. Din nou, o să am doar o propunere nouă la categoria Cum mi-am închipuit şi ceva pentru O casă.  Eu sunt sigur că Radu și Laura ne vor da și mai departe fotografiile lor care o să apară cu enorm succes la Poza lui Radu şi categoria Pe scurt. La articolele scrise de mine am în cap să fac o serie de articole despre arhitectură/urbanism și București în filme… o să vedeți despre ce e vorba și sper să iasă bine. Altceva nou o să fie analizele de târguri, evenimente și șușanale ale primăriei noastre generale. Sigur, le voi analiza ca un urbanist. Asta se face, asta analizez.

Asta e pe online…

Pentru partea de offline, la noi aici pe străduță, o să fie bine în primul rând cu Plimbările urbane. Le mai creștem și anul ăsta, cele clasice – cu modificări ale traseului și prezentările scurte din stradă (seria Cum să înţelegem Bucureştiul), cu locuri noi. Lucrul pe care nu l-am realizat anul trecut, un tur complet nou, de data asta prin tot Bucureştiul, sper să-l reușesc anul acesta. Pentru că turul va fi pe bani, cu o agenţie de turism, cu transport etc. trebuie să văd și cât interes este pentru așa ceva. Așa că voi testa asta în prealabil prin adăugarea unor tururi (max. două) mai scurte, pe bani, dar cu elemente speciale. Și dacă există alte proiecte, conferințe sau evenimente la care ne arătăm valoarea, o să anunțăm totul din vreme.

Pentru că încercăm să vă oferim cât mai multe lucruri şi în offline, cât mai multe gratuite, evident că este posibil ca în unele cazuri să vă cerem ajutor. Poate la unele evenimente ne veţi putea ajuta cu donaţii sau, pentru online, puteţi să folosiţi link-urile către diferite magazine online recomandate (marketing afiliat). Dacă vă faceţi cumpărăturile online nu vă costă nimic în plus, iar fondurile strânse din comisioane le vom folosi pentru Idei Urbane, Plimbări Urbane şi bere.

Acestea sunt planurile pentru noul an. Sper să facem cât mai mult din ce ne-am propus şi să nu le facem singuri. Ca de obicei o să mulţumim prietenilor, colaboratorilor şi cititorilor pentru că ne suportă, citesc, urmăresc, ajută şi susţin!

2 comentarii la De 8 ani

Lasă un comentariu