Cumpăr teren?

cumpar-terenAm auzit în ultima vreme de revenirea unei vechi probleme care apare după ce ai cumpărat un teren: nu se poate construi aproape nimic pe el. Genul acesta de problemă l-am întâlnit destul de des înainte de criză. Beneficiari sau potenţiali beneficiari ajungeau la mine pentru a le face un PUD sau PUZ, planuri urbanistice, pentru un teren recent achiziţionat.

Aproape de fiecare dată era vorba de terenuri situate la marginea oraşului, recent parcelate. Loturile erau vândute în general pentru construirea unei locuinţe individuale. Problema apărea în momentul în care se primea certificatul de urbanism de la primărie şi se constata că ori trebuie făcut un plan de urbanism, reglementările din zonă reduceau suprafaţa construită până în situaţia în care nu prea mai puteai avea o casă sau, au existat şi astfel de cazuri, nu aveai voie să construieşti nimic.

Cum se ajunge aici? Terenul cel mare şi aducător de profit era împărţit de vânzator cu ajutorul unui cadastrist (în cazul cel mai bun). Altfel, vânzătorul oricum se pricepea şi lotiza terenul după cum credea el că e bine. În felul acesta apăreau loturi care par normale, generoase, dar pe care ulterior afli că nu poţi construi nimic. Nimeni nu ţine cont de retragerile din zonă, de POT sau CUT, de regimul de înălţime, de reţele edilitare care impun retrageri sau de obligativitatea de a realiza circulaţii pietonale şi carosabile conform legii. Vă spun că am avut beneficiari, oameni maturi, care au plâns în momentul în care au descoperit problemele. Alţii au crezut că eu îi mint, alţii au regretat după ce nu au dorit să plătească o simplă consultaţie. Am o multitudine de exemple care ar putea părea absolut hilare.

Ce recomand eu de fiecare dată este să te informezi înainte de a cumpăra. Cel mai simplu lucru este să ceri un certificat de urbanism. Acesta se poate elibera pentru vânzare-cumpărare şi te poate ajuta destul de mult să afli ce poţi face cu terenul respectiv. Sigur, trebuie să poţi interpreta datele din certificat. Evident, cel mai sigur lucru ar fi să vorbeşti cu un specialist.

Înainte de a cumpăra terenul ar fi obligatoriu, din punctul meu de vedere, să discuţi cu un urbanist. Acesta îţi poate explica, pe înţelesul tău, ce posibilităţi de utilizare a terenului există şi cum/dacă ar putea fi modificate, dacă este cazul, aceste reglementări. Acesta poate să îţi explice ce retrageri trebuie respectate, ce înălţime poate avea construcţia sau ce alte elemente pot influenţa viitoarea dezvoltare (planuri urbanistice existente, reţele edilitare din zonă etc). Dacă vrei să construieşti o locuinţă proprie poţi discuta şi cu un arhitect. Acesta îţi poate face chiar o propunere simplă, astfel încât să ai o idee destul de clară despre nevoile şi dorinţele tale. Evident că ar fi extrem de utilă o astfel de discuţie în cazul oricărei funcţiuni a viitoarei clădiri.

Plătind această consultanţă îţi salvezi în primul rând banii, apoi nervii şi chiar timpul pierdut ulterior pentru a rezolva o multitudine de situaţii la care, fii sigur, nu te-ai gândit. Şi, dacă nu s-a înţeles, repet: înainte de a cumpăra terenul!

Postările din categoria Idei practice reprezintă doar explicaţii teoretice. Acestea nu sunt soluţii pentru o rezolvare a unui proiect real. Pentru a primi cele mai bune soluţii, în cazul unei iniţiative reale, adresaţi-vă unui specialist. În cazul în care doriţi consultanţă pentru o iniţiativă reală, puteţi folosi pagina de contact.

2 comentarii la „Cumpăr teren?”

  1. Bineinteles, trebuie sa faci precizarea ca te adresezi oamenilor obisnuiti si nu alora care au destui bani de spaga, destule „pile” care sa-l sara peste reguli si asa mai dparte. La fel ca in cazul „caselor demolabile” pe care le cumpara unii inainte sa se uite in lista monumentelor sau in planurile de zone protejate ….

    Răspunde
    • nu cred că trebuie făcută diferenţă… spaga o dă şi omul obişnuit, iar şpaga tot o pierdere de bani este… evident că e valabil şi pentru casele „demolabile”

Lasă un comentariu