Zilele trecute am pus pe Instagram poza asta tembelă şi mi s-a părut că e modul în care pot explica eu cum văd Bucureştiul şi cum îl percepem noi toţi. Cum este el şi cum îl vedem noi, rezumate într-o imagine.
Mai întâi, cum este el? Avem o serie de ustensile prinse de perete. Ele sunt aşezate pe acelaşi suport, au aceeaşi regulă de prindere şi susţinere. Putem spune că au acelaşi regulament de urbanism care le conferă o unitate în modul în care atârnă. Suportul metalic (sau regulamentul de urbanism) le ordonă, distanţe egale, proptite la aceaşi înălţime şi cu aceaşi importanţă. Dar obiectele nu sunt identice…
Ele au o trăsătură comună: culoarea (cu o excepţie generală şi un detaliu-accent). Ele sunt aproape la fel, dar la o privire atentă încep să îşi dezvăluie diferenţele clare. Funcţiunea lor generală este de a ne ajuta în bucătărie, iar privindu-le ca pe nişte clădiri descoperim că ne ajută să existăm în oraş. Ustensilele (sau clădirile) fac fiecare altceva, pot avea mai multe întrebuinţări, dar ele sunt gândite pentru anumite mişcări (utilizări). De aia sunt diferite, de aia au forme diferite, iar forma lor ne dă un indiciu rapid pentru modul în care le putem folosi. La fel şi în oraş, clădirile ne spun ce şi cum le putem folosi, proiectarea unei anumite forme fiind căutată pentru funcţiunea iniţială.
Parcurgând ustensilele de sus în jos (aşa cum sunt ele aranjate natural de gravitaţie) vedem o situare relativ unitară la început, apoi o transformare completă a fiecărui obiect. Aşa avem şi clădirile bucureştene, transformarea în multe cazuri fiind, fără discuţie, chiar agresivă. Lungime, înălţime sau lăţime, volumetria clădirii (ustensilei) sunt diferite. În partea inferioară nu mai avem acea unitate şi nu mai există multe reguli vizibile. Dar şi libertatea sau haosul aparent pot fi o regulă unitară. A Bucureştiului.
Şi ajungem la a doua interpretare a minunatei poze, cea în care vedem cum percepem Bucureştiul. Aici e vorba de o decodificare a spaţiului, a informaţiilor care compun spaţiul bucureştean. Pentru asta trebuie să ştim codul, să putem să citim spaţiul, să avem date în educaţia noastră care să ne pună în situaţia de a înţelege şi utiliza. Dacă privim Bucureştiul ca pe o ciorbă o să vrem să-l utilizăm folosind o ustensilă potrivită. Informaţia acumulată ne spune că polonicul ar fi cel mai potrivit pentru a percepe Bucureştiul într-un anumit fel. Sigur, am putea utiliza şi o altă piesă, dar s-ar putea să nu putem ajunge la prea multă ciorbă şi, în decodificarea succesiv eronată, să percepem ciorba-Bucureşti ca pe o chestie complet greşită şi frustrantă.
Şi, cum Bucureşti e posibil să nu fie doar ciorbă, s-ar putea să avem nevoie de mai multe ustensile pentru a percepe şi utiliza satisfăcător oraşul acesta. Un Bucureşti unitar nu va exista niciodată (şi asta e un lucru extraordinar de bun) pentru că şi noi suntem unici, diferiţi, şi vedem ba o ciorbă, ba o şaorma, ba un tort. Depinde de noi să avem discernământul potrivit de a utiliza ustensila corectă pentru a ne bucura cât mai bine de Bucureşti.
