Am avut ocazia fericita sa ajung undeva mai sus peste zona Domenii si m-am uitat un pic la arhitectura imobilelor noi. M-am uitat de sus la imobilele noi avand „in vizor” si restul cladirilor. Eu nu sunt arhitect, sunt urbanist, dar am pretentia ca pot sa imi dau seama ce insemna arhitectura de calitate. Aici nu vorbesc de gusturi.
Mie imi place modernismul. La fel de bine pot intelege conceptul din spatele unei catedrale gotice, sa apreciez idei din neoromanesc si sa fiu „surprins” de post-modernism. Adica pot fi impotriva eclectismului, un reprezentant local fiind neoromanescul, dar asta nu inseamna ca nu pot aprecia unele parti si concepte. Nu e o chestiune de gust aici. Ca sa apreciezi, sau nu, un obiect arhitectural trebuie sa ai macar un dram de cultura. Si cultura arhitecturala.
Zona Domenii este considerata o zona de lux. Pozitionare buna in cadrul orasului, accesibilitate si legaturi bune cu zone de interes, calitate ridicata a locuirii, arhitectura de calitate, liniste si tot ce doriti dumneavoastra sa adaugati. Sa zicem ca la prima vedere zona Domenii le are pe toate. Fiind considerata o zona de lux are si preturi pe masura. Normal, un apartament sau chiar o vila trebuie sa fie mai scumpe in aceasta parte a orasului. Pentru toate avantajele enumerate mai sus trebuie sa platesti.
Plecand de la scurta enumerare a „calitatilor” zonei ma gandesc ca majoritatea constructiilor noi ar trebui in primul rand sa pastreze aceste avantaje, asta daca nu le-ar putea imbunatati. Ca in orice alta zona a orasului logica spune ca vin cu o noua constructie care „sa imbunatateasca nu doar viata unei singure parcele” ci si intreaga zona. Orice constructie adaugata trebuie sa creasca prestigiul intregii zone. Banii se fac in primul rand din amplasament. Deci un investitor ar trebui sa fie atent la acest detaliu.
Sa ne gandim un pic ce ar insemna sa ridicam o noua constructie intr-o astfel de zona. Sa presupunem ca am descoperit un teren care poate fi cumparat, parcela care poate fi deja construita. Banii pe care ii dau pe un astfel de teren evident ca reprezinta o suma destul de mare, dar avand in minte toate avantajele zonei, sunt pregatit de cumparare. Deci in prima faza eu, investitor, beneficiez si doresc sa „utilizez” toate avantajele zonei. Modul in care eu am ales zona aceasta, cu toate calitatile ei, ii va face pe viitori mei cumparatori sa aleaga si ei.
Vine momentul in care construiesc. Realizez toata constructia, cu eforturi numai de mine stiute. Profitul meu este pe primul loc. Normal, un profit cat mai mare. Pentru un profit cat mai mare am nevoie sa construiesc suprafete cat mai mari pentru a putea vinde cat mai mult. Nu uit caracterul zonei. Ma relationez doar la avantajele zonei, care devin instrumente de marketing. Toate calitatile zonei imi fac reclama, eu doar trebuie sa am grija sa dau impresia ca am pastrat aceleasi avantaje si in interiorul cladirii. Lux afara, lux inauntru. Reusesc sa vand tot si plec fericit si cu un profit bun. Cumparatorii mei sunt si ei fericiti si multumiti.
Ce am descris este un caz ipotetic, dar perfect realist al modului in care se dezvolta orasul. In fiecare zona se construieste. Ce se intampla insa cu toate aceste constructii? Care este calitatea arhitecturala? NU pun acum in discutie daca noile constructii au respectat POT, CUT sau regimul de inaltime. In unele cazuri s-a respectat, in altele nu. Intrebarea este daca putem accepta o modificare a coeficientilor in cazul in care se realizeaza un obiect arhitectural deosebit. Adica, mai simplu, pot accepta un etaj in plus pentru o constructie, daca arhitectul a reusit ceva extraordinar?
Cred ca discutia ar trebui sa porneasca intotdeauna de la calitate. Ce se construieste pe o parcela, dar mai ales cum se construieste. Noua cladire va creste prestigiul zonei sau ne vom trezi in 5-10 ani ca s-a distrus complet? Degeaba avem astazi o zona de lux daca peste 5 ani am reusit sa o transformam numai prin calitatea arhitecturii nou introduse. Scandalurile majore din Bucuresti se invart in discutii axate pe zona regimului de inaltime, a anumitor coeficienti sau a nerespectarii unor retrageri. Din pacate nu se discuta despre calitatea arhitecturala, despre investitorii care inca nu sunt pregatiti sa bage bani seriosi in arhitectura. Exemplul zonei Domenii mi se pare relevant pentru ca nici intr-un astfel de perimetru urban bine definit, considerat de lux, nu exista investitii care sa reflecte acest statut.
Administratia si asociatiile (ONG-uri sau proprietarii din zona) trebuie sa se implice si in discutarea acestor aspecte. Arhitectii romani au responsabilitatea de a gandi mai departe de relatia contractuala dintre ei si un beneficiar de moment. Calitatea arhitecturii romanesti actuale nu este un motiv de lauda. Din pacate lipsesc acele varfuri, elite, ca personalitatiile din perioada interbelica. Sunt cativa arhitecti romani buni, extrem de putini, si foarte multi care nu au legatura cu aceasta meserie. Fara elite in arhitectura nu vom reusi sa depasim aceasta mentalitate de a ne putea mandri doar cu o anumita cantitate de metrii patrati realizati. Unde este calitatea din acei metrii patrati?
Nu te-ai dus si tu la sol, in penultimul cadru, cam la masina aia inchisa la culoare lasata la trotuar in dreptul siglei tale „IU”, sa fi facut o poza inspre fundul de lot, pe limita de proprietate :)) Sa vezi ce usor se pot arunca chilotii de la un geam la altul :)) Acelasi lucru si la cladirea aia cu zabrele din planul indepartat, catre intersectia cu Ion Mihalache. Aia sunt si mai buni vecini :))
eram in zona in cadru festiv si nu am putut detalia… Oricum de săptămâna viitoare inchidem oficial perioada de vacanta si revenim si cu rubrica In băşcălie… Poate ai sugestii 🙂
Eu cred ca in expunerea de fata avem un conflict de interese intre finantatorul unui nou proiect si locuitorii cartierului. Primul doreste sa ridice pe cat posibil randamentul unei investitii, ceilalti sa pastreze din farmecul care a facut vestit acel areal. Primul doreste sa construiasca peste inaltimea admisa de vecinatati, dar si sa eludeze POT, CUT si chiar aliniamentul dat de topografia locului…, celorlalti le ramane increderea in profesionalismul unor arhitecti si, urbanisti si in ultima instanta in Justitie…
Cum functioneaza in realitate lucrurile ne putem convinge si singuri si aici nu vorbesc doar de cei care au o oarecare cultura generala si in domeniu: indiferent de calitatea unei noi constructii, daca ocupa tot terenul, daca nu respecta distanta minima acceptata intre cladiri, daca un ‘nou bloc’ e cu mult mai inalt decat casele construite in perioada interbelica, sau daca o strada este ‘ingustata’ de o noua cladire, atunci gandim :cum e asa ceva posibil?-, si asta in Capitala!
In rest sunt de acord cu parerile domnului Popoescu
nu am vrut sa ma refer la urbanism ci la calitatea arhitecturală a fiecarui obiect… Pe de alta se pot lua in discutie si interventiile asupra imobilelor vechi, interventii la fel de nefericite
Asa este, nu prea putem vorbi de arhitectură modernă de calitate și bineînțeles asta ne doare. Ultimii 20 de ani nu au cu ce se mândri față de perioada 1880-1940… Sper să se trezească până nu e prea târziu pentru întreaga generație de arhitecți. Și investitorii sunt de vină: se zgârcesc.
nu e vorba doar de ultimii 20… E doar o continuare a marilor realizari din perioada epocii de aur… Nu stiu exact daca investitorii sunt zgârciţi sau asta este cererea actuala 🙂
Investitorii nu se zgarcesc. Investitorii ce sunt? Un fel de nea Cornel de la scara 3 care a avut sansa de a face bani, multi bani. Aceasta sansa nu l-a impulsionat sa se si educe. Prin urmare cand omul a vrut sa construiasca ceva, tot palat cu turnulete avea in minte cand n-avea doi lei in buzunar, tot palat cu turnulete are si-acum cand e miliardar. Ia telefonul, il suna pe nenea arhitectu. Nenea arhitectu are nevasta, copii, ii e foame… Si-uite asa apar rahaturile astea. Am bagat o plimbare lunea asta prin oras si am tras niste cadre incercand sa surprind ideea de dezvoltare urbana in capitala. Cand am postat pe blog si m-am uitat mai bine la poze n-am vazut decat un singur lucru, patratele de termopan, patratele de termopan….patratele de termopan…take this Creanga, Marcu, Doicescu, Cantacuzino and all others!!!
nu e vorba doar de educatia investitorilor, mari sau mici…si arhitectii au o lipsa de educatie si cultura, asa ca in multe cazuri chiar nu le poti cere mai mult, ca nu au de unde 🙂