Orice sondaj pe tema „Îți place cum arată Bucureștiul?” ne prezintă aceleași rezultate. Locuitorilor nu le place cum arată orașul, cum se dezvoltă sau ce se construiește. Invariabil, fiecare repondent este convins că dacă ar fi el primar sau măcar șef, șefuț, pe la o autoritate cu putere lucrurile s-ar schimba automat și rapid în bine. În același timp, majoritatea locuitorilor este proprietară. Deci, mergând pe această logică, fiecare este șef peste un apartament sau o clădire.
În concluzie, oricine poate decide cum arată apartamentul său și, în conlucrare cu alți mici șefi, cum arată proprietatea unei asociații de locatari. Nu vreau să aduc în discuție ce ne impune legea despre întreținerea unei proprietăți, căci asta ar însemna să provoc multora un infarct sau măcar o stare de amețeală. Vreau să vorbesc despre ce se întâmplă în apartament sau bloc.
După cum știm, bucureșteanul se pricepe la orice, iar arhitectura este un domeniu complex care nu mai are niciun secret pentru acesta. De la arhitectură, în general, și până la amenajarea interioară, totul este tratat la nivel profesionist. Exteriorul blocului arată prost, neîngrijit, cu tencuiala căzută? Poate, dar asta nu e problema micului primar, proprietar de apartament. Asta este problema primăriei mari. Închiderea balconului este o necesitate logică în mintea proprietarului. Studiile sale specializate îi confirmă faptul că balconul trebuie închis.
Închiderea balconului este pentru mine primul semn că în apartamentul respectiv stă cineva cu vaste cunoștiințe de arhitectură. Acesta a ajuns la concluzia închiderii balconului în urma unei analize logice, studiind funcțiunea fiecărui spațiu interior, a relațiilor între funcțiuni și a modului în care pot fi refuncționalizate spațiile aflate în administrare. Toate studiile efectuate l-au adus la concluzia că unica soluție pentru balcon este de a fi închis. În același timp închiderea balconului este un semn al teoriei evoluției. Știm că ne tragem din maimuță, dar asta nu inseamnă că ne tragem toți din aceeaşi maimuță. Deci fiecare își închide balconul în alt fel, mod care trebuie să fie complet diferit de al vecinului primar de apartament. Unitate în diversitate.
La interior
Să facem un pas mare în istoria evoluției umane și să pătrundem în holul blocului, acest spațiu comun care ne oferă o nouă imagine a soluțiilor micilor primari. Spațiul comun este spațiul nimănui, toate amenajările sunt în cel mai bun caz un rezultat al rezistenței în timp a materialelor inițial folosite la amenajarea blocurilor. Pe alocuri observi că s-au păstrat elemente ale primei tencuieli, corpuri de iluminat care atestă durabilitatea produsului românesc al anilor comunismului sau traseul sinuos, dar absolut funcționalist, al rețelei de cablu și internet ori al conductelor de gaze pentru centralele individuale. Un spațiu primitor pe care îți dorești să-l parcurgi cât mai rapid pentru a ajunge la raiul din apartament. E posibil ca toate aceste elemente să fie doar parte a unui program bine gândit de fluidizare și optimizare a traficului. Este doar o teorie personală.
Ajungem în apartament, în spațiul privat care îl definește pe micul primar care are soluții pentru întregul oraș. Dacă până acum am trecut prin spații care au fost amenajate de viziunea și studiile mai multor specialiști, acum intrăm în capodopera unui singur geniu. Totul este gândit pentru confortul personal, funcțional, cu stil și eleganță. Holul de intrare în apartament este mic, dar proprietarul a avut impresia că nu este prea mic. Concluzia sa este că poate pune acolo toate lucrurile care să genereze un spațiu pentru o singură persoană. În general o persoană care este perfectă capabilă să nu facă mișcări ample.
După ce am scăpat de spațiul claustrofob al holului putem pătrunde în universul personal al micului primar. Ne vom da seama imediat că unele camere sunt complet mobilate de la anumite magazine, în unele cazuri amplasarea acestor elemente de mobilier fiind identică cu cea din magazinul de prezentare. Cuvintele „o pată de culoare” sunt un sistem de gândire. Proprietarul îți dezvăluie că a simțit nevoia unei pete de culoare peste tot. Nu există suprafață, cât de mică, care să nu fie atinsă de nevoia unei diferențieri clare, de o pată de culoare, de un accent. Totul se îmbină perfect, dacă ai ochii închiși.
„La grămadă” este un termen prea ușor pentru a descrie concepția despre viață, despre lume, a proprietarului. Toate aceste elemente care formează sistemul personal sunt punctate de câteva elemente suprarealiste. Acesta este momentul în care fără să vrei vei fi informat de unele ingeniozități ale primarului de apartament. Vei afla de dorințele împlinite ale acestuia: cel mai lat pat (într-un dormitor care nu mai poate fi mobilat cu altceva), un candelabru sau corp de iluminat foarte scump (element care te obligă să te apleci de fiecare dată când treci pe sub el), un frigider care are televizor și face cuburi de gheață (chiar dacă nu poate prinde niciun post tv și toate băuturile le bea la temperatura camerei), un televizor cât un perete (vecinii din blocul de vis-a-vis pretind că se vede foarte bine), un modern aparat de aer condiționat (amplasat convenabil pe o grindă) etc.
Toate aceste mici minuni pălesc pe lângă intervențiile asupra compartimentării proprietății. Pe lângă studiile de arhitectură, primarul nostru are și preocupări în domeniul ingineriei structurale. Cu o siguranță ce nu poate fi combătută, acesta îți va povesti despre spargerea unui perete, mutarea unei grinzi, turnarea unei șape și alte intervenții minore asupra unor elemente structurale ale blocului. Cum v-am spus, suntem în universul său personal, acesta având doar o legătură opțională cu vecinătățile prin holul de acces.
O singură soluție salvatoare
O vizită într-un apartament al unui bucureștean care are soluții salvatoare pentru oraș poate fi un răspuns pentru cei care se întreabă cum funcționează lucrurile în București. Același specialist, mic primar și păstrător al soluțiilor izbăvitoare, îl veți întâlni peste tot. În funcții de conducere, în posturi de decizie, în parc, în trafic, la magazin sau la televizor. Soluțiile propuse sunt în general punctuale, legate doar de modul în care acesta percepe un sistem complex: pasaje auto și lățirea străzilor peste tot, parcuri peste tot, curățenie (cred că aceasta este prima obsesie/soluție), piste pentru bicicliști peste tot, locuri de joacă pentru copii peste tot, locuri de parcare peste tot, pietonale peste tot. În general soluțiile punctuale trebuie să fie implementate „peste tot” și fără nici o legătură cu altceva.
P.S.: Am uitat să precizez că în apartamentele în care vedeți un mileu, sute de spoturi, un bibelou, o arcadă etc. sunt cei care au șanse să devină la următoarele alegeri primari. Ei sunt cei meniți să fie primari în București.
