Bucureşti – arhipelag

Pentru cei interesaţi de cărţile despre/cu Bucureşti revin astăzi cu o nouă recomandare. Cartea apărută în 2007 BUCUREŞTI-ARHIPELAG Demolările anilor ’80: ştergeri, urme, reveniri scrisă şi „fotografiată” de Cristian Popescu este una dintre cele mai interesante publicaţii pe această temă. Cartea este un documentar fotografic al remodelării Bucureştiului prin demolările anilor ’80 (imaginea de mai jos este realizată de Radu).

Bucureşti-Arhipelag este una dintre cărţile care nu ar trebui să vă lipsească. Cristian Popescu a reuşit documentarea prin fotografii a celor mai multe demolări ce făceau loc unui nou oraş. Fiecărei demolări şi intervenţii distructive îi sunt dedicate un capitol ce conţine fotografii din perioada respectivă cât şi comparaţii cu situaţia actuală. Un text scurt descrie pentru fiecare caz în parte istoria locului sau a clădirilor dispărute. Unele dintre elementele definitorii ale Bucureştiului revin în aceste imagini care vorbesc despre arbitrar, idioţenie, ură şi neputinţă.

Piaţa Unirii, Mănăstirea Văcăreşti, Calea Moşilor, Piaţa Sf. Vineri, Calea Rahovei sau Centrul istoric sunt doar câteva repere distruse, remodelate sau pierdute. Haosul urbanistic despre care vorbesc astăzi unii nu a apărut brusc după revoluţie, începutul fiind făcut mult mai devreme, atunci fiind stabilit un mod de a vedea oraşul. Regretul meu în ce priveşte această carte este legat de dimensiunea şi calitatea pozelor publicate. Poate pe viitor vom avea parte de o reeditare cu îmbunătăţirea acestora, poate chiar o reprezentare pe planuri a demolărilor şi a locurilor de unde au fost realizate fotografiile acestea extraordinare.

BUCUREŞTI-ARHIPELAG Demolările anilor ’80: ştergeri, urme, reveniri, autor Cristian Popescu, cu colaborarea lui Adrian Majuru, ed.: Adina Kenereş, editată de Compania, Bucureşti, 2007, ISBN 978-973-7841-40-7

Lasă un comentariu