Anii 80 – demolarea unui oras

Anii 80 au reprezentat pentru Bucuresti anii unei dezvoltari urbane a orasului socialist, dezvoltare care a distrus o buna parte nu numai din fondul construit, cat mai ales din spiritul acestui oras. Toate textele care prezinta aceste demolari si mai ales constructia noului Centru civic ne amintesc de faptul ca s-a demolat o suprafata aproximativ de dimensiunea Venetiei.
Vom porni astazi de la elementele grafice ale acestui eveniment nefericit din viata orasului. Noul Centrul civic si planurile de sistematizare au insemnat pierderea unei importante istorii a orasului cat si introducerea unui sistem de dezvoltare complet independent de notiunile de urbanism. Sistemul se bazeaza pe principiul „asa cum vreau eu”, prin „eu” intelegandu-se orice persoana sau personaj care are o cat de mica putere de decizie sau de influentare a acesteia.

Ce a insemnat insa acest „asa vreau eu”? Acest „asa vreau eu” a insemnat distrugerea Dealului Spirii, cartierul Uranus, zona Dudesti, zona Udricani, zona Pietei Unirii, zona Sfanta Vineri, Calea Rahovei, podurile de pe Dambovita, bisericile daramate sau mutate, distrugerea retelei de transport in comun etc, ca sa ne referim doar la fondul construit.

Pe imaginea din satelit a orasului (sursa Google Earth) veti observa reprezentarea suprafetei demolate pentru constructia Centrului civic si zonele care au fost afectate de aceasta dezvoltare. Aceasta „sistematizare” nu s-a restrans doar la zona Casei Poporului in Dealul Spirii, ci a inceput incet, dar sigur, sa se intinda si in zone chiar indepartate.

Aici intervenim cu o comparatie a acestei suprafete cu imaginea orasului Venetia. Asa cum spuneam la inceput, in toate textele ce vorbesc de marimea acestor distrugeri se da ca exemplu Venetia.

Pe imaginea din satelit a Venetiei (sursa Google Earth) veti observa reprezentarea suprafetei demolate pentru constructia Centrului civic (marcata cu rosu), suprapusa peste poza din satelit. Dupa cum se poate observa suprafetele sunt apropiate ca marime.

Cu ce s-a ales orasul de pe urma acestei sistematizari? Cu ce ne-am ales noi locuitorii? Cu probleme pe care nu vrem inca sa le rezolvam in niciun fel. S-a construit Casa Poporului, admirata de idioti, un bulevard lat, dar mort din punct de vedere al activitatilor urbane, un circ al foamei transformat in mall, un circ al foamei nefolosit si blocuri, multe blocuri.

Comparand suprafata distrusa cu cea a Venetiei, m-am gandit ca pot introduce si alte orase. Ce ar fi insemnat o asemenea „sistematizare” in Berlin, Roma sau Paris?

Pe imaginea din satelit a Berlinului (sursa Google Earth) veti observa reprezentarea suprafetei demolate pentru constructia Centrului civic (marcata cu rosu), suprapusa peste poza din satelit.

Pe imaginea din satelit a Parisului (sursa Google Earth) veti observa reprezentarea suprafetei demolate pentru constructia Centrului civic (marcata cu rosu), suprapusa peste poza din satelit.

Pe imaginea din satelit a Romei (sursa Google Earth) veti observa reprezentarea suprafetei demolate pentru constructia Centrului civic (marcata cu rosu), suprapusa peste poza din satelit.

Astept momentul in care administratia va spune „trebuie sa demolam blocuri”. Astept momentul in care idiotii nu se vor mai mandri cu aceasta Casa Poporului, momentul in care acest edificiu nu va mai exista. Bulevardul Unirii nu trebuie sa fie un element de mandrie stupida. Intrebati-va de ce se organizeaza concerte in piata din fata Casei Poporului. Pentru ca avem o piata mai mare, goala, in care se poate inchide circulatia fara a afecta foarte mult viata orasului. De ce nu „rezista” magazine, crasme, terase sau alte functiuni pe bulevardul Unirii, de la piata Unirii la casa din deal? Pentru ca nimeni nu vrea sa mearga acolo. E doar o zona cu blocuri si nimic mai mult.

Astept momentul in care orasul se va dezvolta intr-un mod normal. Modul acesta normal inseamna si sa avem o strategie, sa reducem densitatea aceasta, sa demolam blocurile si sa dezvoltam orasul in directa legatura cu suburbiile. Pentru asta ne trebuie in primul rand vointa.

UPDATE: Ar trebui să spun şi aici de Proiectul Portmanteau (despre care am scris aici) şi despre timelapse-ul Google Earth (o rezoluţie mai bună ar fi fost extraordinară, dar e bine şi aşa)

18 comentarii la „Anii 80 – demolarea unui oras”

  1. @Raiden…mersi, in mod normal ar fi trebuit sa calculez si suprafetele, in hectare, dar cred ca e de ajuns si asa…pentru fiecare oras am ales zona centrala, pe fiecare imagine din satelit putandu-se vedea destul de usor cateva elemente de identificare, constructii cunoscute

    Răspunde
  2. Pozele din satelit sunt luate de la aceeas inaltime? Daca nu, atunci suprafata poate fi mai mare sau mai mica, in functie de altitudine.
    Răspunde

  3. @ toni – sa nu ne agitam inutil. Blocul "Jawohl" de pe bd. Magheru este in reconversie. Va fi refacut intocmai si renovat. Momentan este in proces de consolidare in vederea transformarii in cladire de birouri.

    Răspunde
  4. @Adrian…aceeasi inaltime, cum am mai zis si am mai masurat si cateva distante, dar evident ca este aproximativ :)…pe niste planuri cadastrale ar iesi mult mai exact

    Răspunde
  5. Astept momentul in care primaria va decide sa darame exact blocul in care locuiesti tu…sau mama ta, frate, bunica etc. Astept momentul in care ei nu se vor ingrijora cu privire la optiunile oferite de o administratie incapabila si corupta, ci zambind isi vor face bagajele si vor porni spre locuintele oferite la schimb, pentru ca evident, la o densitate mai mica, nu vor mai ramane toti proprietarii in aceeasi zona, ci vor trebuie mutati. Astept….

    Răspunde
    • ce legătură este între ce am spus eu în articol şi „aşteptările” tale? îţi sugerez să citeşti ultimul paragraf…o strategie bună poate implica şi demolarea unor blocuri

  6. nici un sistem nu a fost perfect , atat regimul monarhist cat si cel comunist au demolat , sau au transformat ? suntem balcanici, mentalitati , etc etc , Ce se intampla cu vechea calea a mosilor dupa 25 de ani de la caderea lu nea nicu ? traim prin clisee , urmariti dezvoltarea bucurestiului , casele cu gradini au fost inlocuite cu blocuri inca din anii 30….. ne rezumam doar la comunisti .. privind demolarile , spriritul bucurestilor , ca de altfel al multor orase era deja distrus in anii 80 , restul e istorie , va mai trece ceva vreme pana sa aflam rigirile acelor vremuri , insa comparatia cu alte capitale nu mi se pare potrivita. Comparam mere cu pere , Cat de mult s a transformat parisul in vremea lui Napoleon ? Cate cladiri din centrul Vienei sunt azi disparute ? Berlinul e la pamamant , orasul tipa dupa cladiri mai vechi de 100 de ani , Varsovia sufera …

    Răspunde

Lasă un comentariu